Stiri
Harta în versiunea separatiștilor de la Tiraspol
Varnița se pregătește de ASEDIU
Important
17.06.2013
08:29
2700
2700
Harta în versiunea separatiștilor de la Tiraspol
PROVOCARE // Tiraspolul atentează la noi teritorii din jurisdicția Chișinăului
Mariana Rață
Cu bâtele și sapele în ungher, locuitorii satului Varnița sunt în așteptarea noilor provocări de la Tiraspol. Așa-zisa lege cu privire la frontiera de stat semnată zilele trecute de liderul nerecunoscut al rmn, Evgheni Șevciuk, prin care Varnița a fost trecută în jurisdicția Tiraspolului, i-a pus în gardă pe săteni. Chiar dacă se plâng pe salariile și pensiile mici pe care le primesc de la autoritățile moldovenești, cei din Varnița își doresc să rămână sub controlul Chișinăului.
„Noi, cum am fost cu Chișinăul, așa și vrem să rămânem”, spune Raisa Nichiforova, o pensionară din Varnița. Femeia afirmă că s-a întristat atunci când a aflat că Tiraspolul vrea să pună stăpânire pe satul lor.
„Nu vrem cu Tiraspolul”
„Noi nu vrem să trecem cu Tiraspolul, chiar dacă la ei pensiile sunt mai mari. Vrem ca și Benderul să fie al nostru, că nu ne pare deloc bine când ne opresc milițienii în drum spre Bender și ne întreabă de viza de domiciliu”, explică bătrâna, care nu scapă ocazia să critice și autoritățile de la Chișinău pentru că le acordă prea puțină atenție. „Cei de la Chișinău nu fac bine. Îi jignesc pe pensionari cu pensiile lor mici, de aceea acum cam toți bătrânii de la noi își fac cetățenie transnistreană ca să primească pensii mai bune. Nici tinerii de la noi nu își pot găsi de lucru și sunt nevoiți să se ducă la Bender”, explică ea. Totuși, femeia este sigură că locuitorii satului nu vor permite Tiraspolului să preia conducerea satului, de aceea și-au pregătit „armele” de luptă (sapele și bâtele – n.r.).
„Cum să le dăm acum satul?”
Un alt locuitor din Varnița, Mihai Caras, este supărat foc pe autoritățile de la Chișinău că i-au tăiat indemnizația de invaliditate, dar tot nu vrea să treacă sub controlul transnistrenilor. „Politicienii sunt politicieni, dar țara e țară. E drept că ne-ar fi mai bine cu Tiraspolul, că la ei salariile și pensiile sunt mai mari, iar apa și gazul mai ieftine, dar vrem să trăim în R. Moldova, fără a umbla și a cere bani. Păcat de copiii noștri care au murit în 1992. Cum să le dăm acum satul?”, spune bărbatul sigur că, în pofida tuturor supărărilor, oamenii din Varnița vor ieși să-și apere satul.
În așteptarea acțiunilor Chișinăului
Și primarul localității, Alexandru Nichitenco, ne-a dat asigurări că se vor opune planurilor de la Tiraspol. „Mai avem la dispoziție 14 zile până când așa-zisa lege a lui Șevciuk va intra în vigoare. Sperăm că până atunci autoritățile moldovenești vor lua măsuri. Dacă nu, noi o vom face. Fiți pe pace, oamenii nu vor permite să fie ocupat satul. Așa cum n-am da voie unor străini să ne ocupe casa, nu vom permite nici miliției transnistrene să ne ocupe primăria”, ne-a declarat Nichitenco.
Primarul califică acțiunile Tiraspolului drept o nouă tentativă de destabilizare a situației în zonă și afirmă că nu recunoaște documentele adoptate unilateral de partea transnistreană.
Ucraina și OSCE, îngrijorate
Între timp, autoritățile de la Chișinău încearcă să aplaneze conflictul care ar putea izbucni odată cu aplicarea așa-zisei legi a lui Șevciuk. Ieri, premierul Iurie Leancă a discutat subiectul cu ministrul de Externe al Ucrainei, Leonid Kojara, tot el preşedinte în exerciţiu al OSCE.
Leancă a calificat gestul Tiraspolului drept o sfidare deschisă la adresa eforturilor Chişinăului şi a partenerilor internaţionali în vederea menţinerii dialogului într-o albie constructivă. La rândul său, Kojara a exprimat îngrijorarea OSCE şi a altor parteneri implicaţi în procesul de negocieri, în legătură cu situaţia creată. Oficialul ucrainean a subliniat importanţa consolidării eforturilor participanţilor la procesul de reglementare pentru a nu admite escaladarea conflictului.
Problema de la Varnița va fi discută și în Parlament într-o ședință specială care va avea loc joia viitoare, cu ușile închise. În cadrul ședinței vor fi audiați ministrul Apărării, cel al Afacerilor Interne, directorul SIS, dar și copreședintele Comisiei Unificate de Control.
Șevciuk sare calul
Liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat la începutul acestei săptămâni un așa-zis act care consfinţeşte limitele „statului suveran republica moldovenească nistreană”. În document sunt menţionate cinci raioane - Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Slobozia şi Râbniţa. De asemenea, sunt trecute şi oraşele Tiraspol, Dnestrovsk şi Bender, inclusiv satele Varniţa, Gâsca şi Protiagailovca. Potrivit hârtiei semnate de Șevciuk, „republica moldovenească nistreană, până în momentul recunoaşterii suveranităţii şi independenţei sale de către alte state, îşi rezervă dreptul, în cazul unui pericol la adresa securităţii statului, să întreprindă acţiuni de apărare a frontierei sale de stat”. De asemenea, așa-zisul document prevede că „cetăţenii străini sau persoanele fără cetăţenie străină, aflaţi ilegal pe teritoriul rmn, sau care au încălcat frontiera de stat, vor fi traşi la răspundere în conformitate cu normele legale ale statului, în cazul în care se va demonstra intenţia lor de a încălca legislaţia în vigoare”. Pretinsa lege urmează să intre în vigoare după 14 zile de la data publicării.
Ion Manole, director executiv „Promo-LEX”:
„Prin ultimele acțiuni ale Tiraspolului se încearcă escaladarea situației. Un regim nerecunoscut nu poate adopta legi, iar autoritățile de la Chișinău nu pot lua în serios această lege. Acest gest nu e decât o încălcare a drepturilor locuitorilor satelor vizate. Dacă în 1992 prin vărsare de sânge s-a ocupat o parte din teritoriul R. Moldova, acum se repetă același scenariu. Trebuie să ținem cont de faptul că războiul din 1992 nu s-a terminat, iar orice conflict înghețat riscă oricând să izbucnească din nou. R. Moldova are instrumentele necesare pentru a-i pune la respect pe cei care încalcă legile R. Moldova. Nu este nevoie decât să facă uz de dreptul de a-i da în căutare internațională pe cei care pregătesc aceste provocări, mulți dintre care sunt cetățeni ai R. Moldova. Arma Chișinăului este legea și dacă autoritățile nu vor face uz de această armă, vor fi atacați cu arme adevărate de partea cealaltă.”.

Stiri relevante
14.02.2016
11:13
8741
Mașini „made in Moldova”? Ce face acest tânăr din Chișinău
10.07.2015
09:22
6536
METEO // Temperaturile SCAD considerabil. Cum va fi vremea în acest week-end
01.03.2015
21:37
6791
Zeci de persoane, inclusiv un deputat ucrainean, ARESTATE în timpul mitingului de la Moscova!
11.10.2014
11:02
7897
Prima grădină orășenească din Moldova. Ce nu ştiai despre Grădina Publică din centrul capitalei
05.10.2014
15:02
9838
DĂRUIRE // Paznicul pictor de la Hansca: În timp ce SUPRAVEGHEAZĂ noaptea instituţia, creează opere
23.09.2014
10:36
6771
Legea Lustrației în Ucraina // Iulia Timoșenko, printre cei AFECTAȚI, scrie presa de la Kiev
21.09.2014
14:02
19004
Iată Castelul de APĂ al Chișinăului
20.09.2014
19:59
6288
Iurie Leancă, ALĂTURI de Victor Ponta: „Vom reuși să scriem ISTORIA”
03.08.2014
11:26
56105
Detalii CURIOASE pe care NU le știai despre Cetatea Soroca
08.07.2014
16:57
5680
Încă o țără a ratificat Acordul de Asociere între R. Moldova și Uniunea Europeană
15.06.2014
17:22
5325
VIDEO // Moscova a venit cu o REACŢIE la declaraţiile făcute de un oficial ucrainean
25.05.2014
11:14
10664
Republica Moldova // Bătrâni adoptați

Top stiri
13.02.2026
22:10
378
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
483
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
379
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
373
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
454
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
481
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
13.02.2026
18:28
536
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
440
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
541
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
497
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
482
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
454
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
513
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
499
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
501
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
432
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
484
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
551
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
535
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
13.02.2026
11:52
649
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
688
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
678
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
565
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
647
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
666
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi