05:40:04 19.12.2025
Stiri

Vara anului 2021 a fost cea mai FIERBINTE din istoria Europei

Actualitate 13.09.2021 13:59 Vizualizări1234
Vara anului 2021 a fost cea mai FIERBINTE din istoria Europei

Vara anului 2021 a fost cea mai fierbinte din istoria Europei. Anomalii la nivel termic s-au înregistrat aproape peste tot în lume. Statisticile arată că încălzirea globală ucide în fiecare an peste 4 milioane de oameni.

Alarma pentru criza climatică n-a fost dată doar de focurile devastatoare din Canada, flăcările care au ars mii de hectare în Siberia, inundaţiile din Germania şi China sau flăcările care s-au înfăşurat în jurul Mediteranei, din Italia până în Grecia, sau temperaturile anormale din ultimele zile înregistrate în Noua Zeelandă, dar şi date prin satelit care confirmă faptul că Europa suferă o schimbare profundă.

Datele din sistemul Copernicus Climate Change Service al Uniunii Europene confirmă faptul că Bătrânul Continent a trăit cea mai fierbinte vară.

La scară globală, august 2021 a fost, alături de august 2017, a treia cea mai caldă.

„Schimbările climatice sunt răspândite, rapide şi intensificate”

Temperatura medie de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lunii august în Europa a fost cu aproximativ 0,1 grade celsius mai caldă decât în verile anterioare care câştigaseră titlul de „cea mai tare” (inclusiv 2010 şi 2018), dar dacă ne uităm la media 1991-2020, temperaturi chiar cu un grad mai ridicate, confirmând tendinţa încălzirii globale.

Dacă excludem partea central-vestică a Europei, toate celelalte regiuni au înregistrat anomalii la temperaturi, ca în Scandinavia, ţările din est şi Italia. Vara trecută a fost astfel chiar mai fierbinte decât cea din 2003, chiar dacă temperaturile anormale au fost diferite de la o zonă la alta.

Un raport ONU informează că „schimbările climatice sunt răspândite, rapide şi intensificate”. Totodată, ONU anunţă că evenimentele meteorologice extreme au crescut de 5 ori în 50 de ani.

În Groenlanda, temperaturile au depăşit nivelul de îngheţ pentru a treia oară în mai puţin de un deceniu, la jumătatea lunii august, şi a plouat pe stratul de gheaţă pentru prima dată, potrivit Mediafax.

În acest context, Europa a cunoscut evenimente meteorologice cu impact dramatic, fenomene care, potrivit oamenilor de ştiinţă, vor deveni din ce în ce mai frecvente şi intense din cauza crizei climatice. Secetă, inundaţii, incendii, evacuări: din Marea Britanie până în Cipru, aproape fiecare ţară de pe Bătrânul Continent a suferit aceste efecte pe pielea lor.

Şi, conform raportului IPCC (Grupul interguvernamental privind schimbările climatice), publicat chiar în această vară, Europa este o regiune care este destinată să devină din ce în ce mai caldă, cu fenomene intense.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
18.12.2025 07:52 704 Horoscopul zilei 18.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte