Vacanțe mai SCUMPE în Grecia. Taxa zilnică de închiriere pe termen scurt va creşte în 2025 până la OPT euro, de la 1,5 euro în prezent
4007
Parlamentul Greciei a aprobat miercuri o lege care majorează o taxă zilnică care se percepe pentru închirierile pe termen scurt şi cazarea la hotel şi de asemenea introduce o taxă pentru vizitatorii de pe navele de croazieră, în ideea de a acoperi impactul dezastrelor naturale asupra economiei sale, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Din cauza schimbărilor climatice, Grecia se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de evenimente climatice extreme, precum inundaţii, secete şi incendii de pădure, care pun presiuni asupra finanţelor publice. Turismul este principalul motor al economiei Greciei, ţară care a ieşit dintr-o criză severă a datoriilor în 2018.
Proiectul de act normativ aprobat miercuri prevede că, începând din 2025, taxa zilnică care se percepe pentru închirierile pe termen scurt în perioada aprilie-octombrie, principalul sezon turistic al Greciei, va creşte până la opt euro, de la 1,5 euro în prezent. În lunile de iarnă, taxa va fi majorată până la doi euro, de la 0,5 euro în prezent.
„Intenţionăm să colectăm 400 milioane de euro anual, aproape dublu faţă de cât am colectat anul trecut”, a declarat un oficial de rang înalt din Ministerul de Finanţe al Greciei.
De asemenea, actul normativ majorează taxa zilnică pentru cazarea la hotel, până la 15 euro în lunile de vară, în funcţie de câte stele are hotelul. În plus, se introduce o taxă de 20 de euro pentru sosirile cu navele de croazieră în insulele populare Santorini şi Mykonos, precum şi o taxă de cinci euro pentru alte destinaţii.
În 2023, Guvernul de la Atena a propus o rectificare bugetară de 500 milioane de euro pentru a despăgubi gospodăriile şi companiile, şi a reface pagubele provocate de furtuna Daniel asupra infrastructurii rutiere şi feroviare.
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații















