Stiri

Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE

Actualitate 30.05.2026 12:20 Vizualizări2228
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova și Oficiul Național de Comerț al Suediei (National Board of Trade Sweden – NBT) au semnat un Memorandum de cooperare, care stabilește cadrul strategic al colaborării bilaterale pentru perioada 2026-2028, în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Documentul are ca obiectiv consolidarea capacităților instituționale necesare pentru implementarea reformelor legate de aderarea la Uniunea Europeană. Accentul este pus pe libera circulație a serviciilor și pe participarea Republicii Moldova la Piața Internă a UE, astfel încât țara să poată valorifica mai bine oportunitățile economice europene.

Cooperarea dintre cele două instituții a început în anul 2023. Ulterior, aceasta s-a dezvoltat într-un parteneriat structurat, orientat spre susținerea procesului de armonizare legislativă cu acquis-ul european și spre implementarea Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne. Totodată, sunt dezvoltate mecanisme de analiză economică și este consolidat dialogul cu mediul de afaceri pentru a asigura o mai bună înțelegere și aplicare a reformelor.

În perioada următoare, parteneriatul va oferi sprijin pentru implementarea Foii de Parcurs privind aplicarea Legii nr. 282/2024 referitoare la libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii. Va fi susținută dezvoltarea instrumentelor necesare prevenirii apariției unor noi bariere în domeniul serviciilor. De asemenea, va fi consolidată capacitatea de elaborare a politicilor publice bazate pe evidente și date economice relevante, astfel încât deciziile să fie mai bine fundamentate.

Semnarea Memorandumului demonstrează angajamentul comun al Republicii Moldova și al Suediei de a susține reformele necesare integrării țării în Piața Internă a Uniunii Europene. Acest pas contribuie la creșterea competitivității economiei naționale și la crearea unui mediu de afaceri mai predictibil, precum și mai favorabil dezvoltării pe termen lung si atragerii investițiilor.

Stiri relevante
Horoscopul zilei 17.10.2026 17.10.2026 12:55 877 Horoscopul zilei 17.10.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 17.10.2026 17.10.2026 12:55 854 Horoscopul zilei 17.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.92 1 RON 3.77 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 18.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri