Va fi o NOUĂ criză? Explicații pentru scăderea burselor în întreaga lume
2694
Sursa: digi24.ro Cosmin Gheorghiu, consultant în investiții, spune că investitorii sunt speriați de evoluțiile optimiste. Sună paradoxal, însă răspunsul este frica de a pierde câștigurile acumulate deja.
„Economia americană a avut o evoluție foarte bună, însă bursa a crescut foarte mult, iar investitorii din piață, de un an-doi, au profituri bune pe portofoliu. Se vorbește tot mai mult de o nouă criză. Pe acest fundament investitorii au o mare panică. Frica de a pierde câștiguri i-a făcut să vândă”, a spus Cosmin Gheorghiu.
„Mai sunt și mașinile care au început să tranzacționeze, care nu pot fi oprite. Varsă în piață foarte multe acțiuni indiferent de ce e la cumpărare și nu așteaptă, cum ar face un trader uman, vor accentua creșterile și scăderile indicelui bursier”, a adăugat consultantul.
El a adăugat că și România va fi afectată.
„Toate invest sunt globalizate. Cei care au acțiuni în SUA, au și în Londra. De aceea și România va fi puternic afectată, însă nu cred că e o situație care trebuie să ne sperie. Nu trebuie să vindem în panică, trebuie să urmărim, pot apărea oportunități de cumpărare până la sfârșitul anului. Nu există un motiv fundamental ca piața să se facă praf și să fie o criza ca în 2007”, a subliniat Cosmin Gheorghiu.
În plus, el a afirmat că nu ar fi motive ca bursa de la București să scadă mai mult decât cea de la New York: „Problema la București e lipsa lichidității, dacă un investitor cu portofoliu mare vrea să iasă azi va împinge prețurile în jos până găsește pe cineva să-i cumpere”.
În ceea ce privește o nouă criză, Cosmin Gheorghiu a precizat că nu se poate vorbi despre așa ceva dacă economiile mari merg foarte bine.
Sursa: digi24.ro
19.10.2018
08:30
6287
A venit ZIUA RĂZBUNĂRII // Arabia Saudită aruncă lumea în DURERE. Este un haos total, iar arabii pregătesc cea mai mare lovitură dată până acum
06.09.2018
12:03
2336
„Ştim cu certitudine că va fi o NOUĂ criză!” Anunțul făcut de un înalt oficial UE
20.07.2017
08:01
3010
Prima CRIZĂ majoră pentru Macron: Şi-a ridicat Armata în cap după un gest nemaivăzut în Franţa de aproape 60 de ani
15.05.2017
18:03
3221
ANALIZĂ // E haos la vârf în SUA, dar generat din interior. Ce-ar face Trump în caz de criză majoră?
08.02.2017
12:01
2038
Le Pen bagă investitorii în SPERIEŢI! Iată cum s-ar putea schimba Franţa cu ea preşedinte
29.05.2016
09:28
3175
CRIZA medicamentelor // Pacienții asigurați sunt nevoiți să le cumpere din surse proprii
03.10.2015
18:42
3124
CRIZĂ în Transnistria // Pensiile au fost tăiate cu 20 la sută.
28.08.2015
16:36
2860
CRIZĂ // Cele mai mari companii transnistrene au REDUS DRASTIC vărsările în bugetul regiunii
27.08.2015
20:03
3896
Ministerul Economiei cere un AUDIT. Mai multe instituții de stat vor fi comasate sau LICHIDATE
13.07.2015
17:33
3149
Care este partea bună a CRIZEI din Grecia
14.04.2015
13:41
4331
Măsuri anticriză în Transnistria. Firmele off-shore vor plăti impozite
15.01.2015
11:28
3739
Cum SCAPI de crizele de BILĂ
02.02.2026
20:53
416
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
382
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
425
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
604
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
484
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
576
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
538
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
499
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
16:59
461
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
02.02.2026
16:40
477
„Învață în Moldova”: a doua ediție a campaniei naționale prin care Ministerul Educației vrea să convingă elevii să aleagă universitățile din țară
02.02.2026
15:00
558
Kremlinul anunță a doua rundă de negocieri directe Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi, după amânarea întâlnirii programate inițial duminică
703
Reforma administrației publice locale, discutată în Parlament: primăriile trec la rol de dezvoltare, birocrația se reduce, serviciile se digitalizează
02.02.2026
12:54
687
Judecătoare de la Curtea de Apel Centru, trimisă în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi luat bani pentru a interveni într-un dosar contravențional
02.02.2026
12:34
679
Escrocherie cu semințe de floarea-soarelui: șapte membri ai unui grup criminal și o firmă, condamnați la închisoare, amenzi uriașe și lichidare juridică
02.02.2026
12:06
984
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
02.02.2026
11:55
680
Medvedev: Europa nu a învins Rusia în Ucraina, ci îşi distruge singură economia şi fundamentele existenţei prin deciziile liderilor UE
02.02.2026
11:45
617
Iranul cheamă la ordine ambasadorii UE după declararea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
02.02.2026
11:31
548
Curriculumul „Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar”, analizat după pilotarea în 22 de școli din Republica Moldova
02.02.2026
10:21
598
Republica Moldova accelerează digitalizarea evaluărilor naționale, inspirându-se din modelul Estoniei
02.02.2026
07:55
624
Horoscopul zilei 02.02.2026
02.02.2026
07:32
730
Ucraina, SUA şi Rusia reiau la Abu Dhabi negocierile pentru pace, cu accent pe armistiţiu energetic şi disputa pentru Donbas
02.02.2026
01:04
923
Elon Musk anunță că a blocat cu succes folosirea neautorizată a Starlink de către Rusia în războiul din Ucraina
01.02.2026
18:51
1171
Vremea în Republica Moldova: de la ger aspru la temperaturi de primăvară (2–8 februarie 2026)
01.02.2026
18:05
838
SUA aprobă noi contracte de armament pentru Israel, în valoare de peste 6,5 miliarde de dolari
01.02.2026
16:17
1105
Medvedev îl laudă pe Trump ca lider eficient pentru pace, dar ironizează „submarinele nucleare” pe care Rusia nu le-a găsit
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














