Stiri

Universitatea de Stat din Moldova explică de ce Institutul de Administrație Publică trebuie să rămână în componența sa: „Crearea unei noi instituții publice va genera o majorare semnificativă a cheltuielilor administrative”

Actualitate 26.02.2025 10:43 Vizualizări1631
Universitatea de Stat din Moldova explică de ce Institutul de Administrație Publică trebuie să rămână în componența sa: „Crearea unei noi instituții publice va genera o majorare semnificativă a cheltuielilor administrative”

Institutul de Administrație Publică (IAP) trebuie să activeze în continuare pe lângă Universitatea de Stat din Moldova (USM), fără a crea o nouă entitate separată. O opinie în acest sens a fost exprimată de Senatul USM, întrunit pentru a examina proiectul de Hotărâre de Guvern cu privire la crearea „Institutului Național de Management Public”.

„Senatul USM își exprimă dezacordul față de inițiativa de a separa Institutul de Administrație Publică de universitatea noastră. Considerăm că acest demers contravine obiectivelor asumate prin reforma învățământului superior din anul 2022, care a condus la integrarea Academiei de Administrare Publică în structura USM”, se arată într-un comunicat remis de USM.

Pe durata funcționării în componența USM, IAP a demonstrat performanțe notabile în formarea și dezvoltarea profesională a funcționarilor publici, aspect confirmat de nivelul ridicat de apreciere al beneficiarilor, subliniază sursa citată.

„Prin urmare, Senatul subliniază necesitatea păstrării acestei structuri, care a contribuit în mod evident la eficientizarea pregătirii resurselor umane din administrația publică. Senatul USM reamintește că adoptarea unei noi Hotărâri de Guvern ar putea submina stabilitatea și predictibilitatea sistemului de învățământ superior și al administrației publice.

Separarea IAP din cadrul USM și crearea unei noi instituții publice va genera o majorare semnificativă a cheltuielilor administrative. Acest proces va presupune dublarea structurilor de conducere, a altor funcții administrative, ceea ce va conduce la o utilizare ineficientă a resurselor bugetare. În loc să fie direcționate către îmbunătățirea calității a procesului de instruire și dezvoltare profesională, fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru menținerea unei structuri birocratice paralele, contrar principiilor de optimizare și eficientizare a cheltuielilor publice promovate în cadrul reformelor administrației publice”, punctează USM.

În acest sens, Senatul USM solicită Guvernului și Cancelariei de Stat să reevalueze proiectul de hotărâre și să poarte discuții consultative reale cu comunitatea academică, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru consolidarea și modernizarea sistemului de formare a specialiștilor din administrația publică.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 08.08.2026 08.08.2026 13:16 587 Horoscopul zilei 08.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri