Uniunea Scriitorilor de la Chișinău cheamă cetățenii să spună „DA” la referendumul privind integrarea europeană: „R. Moldova a fost ferită de o invazie militară, însă Rusia încearcă prin război hibrid să deturneze parcursul nostru european”
1447
Uniunea Scriitorilor din R. Moldova și Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România îndeamnă cetățenii R. Moldova, prin intermediul unui apel public, să iasă masiv la vor pe 20 octombrie curent, să voteze un președinte proeuropean, „care a demonstrat devotament și dedicație față de aspirațiile noastre naționale și democratice”, precum și să opteze „pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pentru a fi alături de România în familia națiunilor libere și prospere”.
„Avem șansa să ne eliberăm de servitutea seculară față de Rusia, care nu acceptă dreptul popoarelor la autodeterminare, refuză aspirația lor legitimă de a-și construi o viață liberă și independentă și a declanșat un război atroce împotriva Ucrainei – țara vecină, cu care împărtășim aceleași aspirații de integrare în spațiul european și euroatlantic. Doar rezistența ucrainenilor apără Republica Moldova de agresiunea rusească. Datorită imenselor lor sacrificii, Kremlinul nu a reușit să reinstaleze sârma ghimpată la Prut”, se arată în apelul scriitorilor basarabeni.
Potrivit lor, două sute de ani de ocupație rusească, țaristă și apoi sovietică, două sute de ani de deznaționalizare agresivă au adus Basarabia pe punctul de a-și pierde identitatea, limba română, toate valorile naționale, de a se transforma într-un teritoriu cu o populație de mancurți, de oameni lipsiți de memorie și demnitate.
„Știm cum arată „russki mir”, știm ce înseamnă „frăția” în limbajul Kremlinului, au cunoscut-o pe pielea lor bunicii și părinții noștri mai vârstnici: represiune politică, deportări în Siberia, foamete organizată, asasinate la comandă, renunțarea la limba maternă, anularea tuturor drepturilor și libertăților civice, ostracizarea și persecutarea intelectualilor, oamenilor de cultură, rusificarea școlii, dominația limbii ocupantului în toate instituțiile publice. Înseamnă controlul asupra a tot ce citești, vorbești, gândești – un regim de teroare fizică și psihică. Vom fi lăsați să trăim doar dacă ne vom închina ocupantului, dacă ne vom renega strămoșii, limba, națiunea, apartenența noastră europeană. Pentru că nu a acceptat sclavia rusească, Ucraina a fost atacată barbar de regimul Putin și își apără libertatea și independența cu arma în mână. Republica Moldova a fost ferită de o invazie militară, însă Rusia încearcă prin „război hibrid”, prin propagandă, dezinformare și manipulare să deturneze parcursul nostru european. Ne amenință că dacă vom alege să mergem spre România și spre Occident, vom avea soarta Ucrainei, adică război, distrugere, moarte”, cităm din apelul Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România.
Scriitorii atenționează că Rusia vrea să instaleze un regim obedient la Chișinău și a pus la cale o imensă „operațiune specială electorală”, folosind rețelele oligarhilor fugiți peste hotare, cei care au jefuit cu cinism Republica Moldova și au fost condamnați la ani grei de închisoare, pentru a aduce ilegal enorme sume de bani.
„Intenția Moscovei este să distorsioneze procesul electoral, să fraudeze scrutinul din 20 octombrie prin coruperea alegătorilor. Sunt bani negri meniți să descurajeze elanul civic, să sporească apatia, neîncrederea, absenteismul la urnele de vot. Dragi compatrioți, să nu permitem înfăptuirea acestor planuri ale Kremlinului. Să participăm într-un număr mare la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional, să arătăm că opțiunea de integrare europeană nu reprezintă doar proiectul unui președinte, al unui partid, al unei guvernări, ci o aspirație națională, dovada apartenenței noastre la civilizația europeană. Să arătăm că vrem să ne creștem copiii într-o lume democratică și prosperă, în care orice cetățean își poate exprima liber opinia, iar drepturile sale sunt protejate de instituțiile statului de drept.
Dragi compatrioți, a participa la vot, a susține parcursul european al Republicii Moldova înseamnă nu doar să optăm pentru un viitor mai bun pentru noi și copiii noștri. Este și o datorie morală față de cei care ne apără libertatea și viața. Să demonstrăm că susținem lupta dreaptă a poporului ucrainean împotriva tiraniei rusești, să nu permitem ca Republica Moldova să recadă sub influența Kremlinului, să se transforme într-un alt cap de pod pentru agresiunea rusească împotriva Ucrainei și a Europei”, este îndemnul scriitorilor din R. Moldova.
Vedeți mai jos Apelul integral al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană:
Uniunea Scriitorilor din Moldova și Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România îndeamnă cetățenii moldoveni, indiferent de naționalitate, limbă maternă și religie, să participe activ în ziua de 20 octombrie 2024 la alegerile prezidențiale și la referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Avem șansa să ne eliberăm de servitutea seculară față de Rusia, care nu acceptă dreptul popoarelor la autodeterminare, refuză aspirația lor legitimă de a-și construi o viață liberă și independentă, și a declanșat un război atroce împotriva Ucrainei – țara vecină, cu care împărtășim aceleași aspirații de integrare în spațiul european și euroatlantic. Doar rezistența ucrainenilor apără Republica Moldova de agresiunea rusească. Datorită imenselor lor sacrificii, Kremlinul nu a reușit să reinstaleze sârma ghimpată la Prut.
Două sute de ani de ocupație rusească, țaristă și apoi sovietică, două sute de ani de deznaționalizare agresivă au adus Basarabia pe punctul de a-și pierde identitatea, limba română, toate valorile naționale, de a se transforma într-un teritoriu cu o populație de mancurți, de oameni lipsiți de memorie și demnitate.
Știm cum arată „russki mir”, știm ce înseamnă „frăția” în limbajul Kremlinului, au cunoscut-o pe pielea lor bunicii și părinții noștri mai vârstnici: represiune politică, deportări în Siberia, foamete organizată, asasinate la comandă, renunțarea la limba maternă, anularea tuturor drepturilor și libertăților civice, ostracizarea și persecutarea intelectualilor, oamenilor de cultură, rusificarea școlii, dominația limbii ocupantului în toate instituțiile publice. Înseamnă controlul asupra a tot ce citești, vorbești, gândești – un regim de teroare fizică și psihică. Vom fi lăsați să trăim doar dacă ne vom închina ocupantului, dacă ne vom renega strămoșii, limba, națiunea, apartenența noastră europeană. Pentru că nu a acceptat sclavia rusească, Ucraina a fost atacată barbar de regimul Putin și își apără libertatea și independența cu arma în mână.
Republica Moldova a fost ferită de o invazie militară, însă Rusia încearcă prin „război hibrid”, prin propagandă, dezinformare și manipulare să deturneze parcursul nostru european. Ne amenință că dacă vom alege să mergem spre România și spre Occident, vom avea soarta Ucrainei, adică război, distrugere, moarte.
Pentru că nu poate să ajungă cu tancurile în R. Moldova, Rusia vrea să instaleze un regim obedient la Chișinău și a pus la cale o imensă „operațiune specială electorală”, folosind rețelele oligarhilor fugiți peste hotare, cei care au jefuit cu cinism Republica Moldova și au fost condamnați la ani grei de închisoare, pentru a aduce ilegal enorme sume de bani. Intenția Moscovei este să distorsioneze procesul electoral, să fraudeze scrutinul din 20 octombrie prin coruperea alegătorilor. Sunt „bani negri” meniți să descurajeze elanul civic, să sporească apatia, neîncrederea, absenteismul la urnele de vot.
Dragi compatrioți, să nu permitem înfăptuirea acestor planuri ale Kremlinului. Să participăm într-un număr mare la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional, să arătăm că opțiunea de integrare europeană nu reprezintă doar proiectul unui președinte, al unui partid, al unei guvernări, ci o aspirație națională, dovada apartenenței noastre la civilizația europeană. Să arătăm că vrem să ne creștem copiii într-o lume democratică și prosperă, în care orice cetățean își poate exprima liber opinia, iar drepturile sale sunt protejate de instituțiile statului de drept.
Dragi compatrioți, a participa la vot, a susține parcursul european al Republicii Moldova înseamnă nu doar să optăm pentru un viitor mai bun pentru noi și copiii noștri. Este și o datorie morală față de cei care ne apără libertatea și viața. Să demonstrăm că susținem lupta dreaptă a poporului ucrainean împotriva tiraniei rusești, să nu permitem ca Republica Moldova să recadă sub influența Kremlinului, să se transforme într-un alt cap de pod pentru agresiunea rusească împotriva Ucrainei și a Europei.
Dragi compatrioți, prin mobilizarea noastră la urnele de vot la 20 octombrie, vom arăta prietenilor și aliaților noștri, națiunilor civilizate, că apreciem încrederea și sprijinul lor pentru reformele atât de necesare procesului de evoluție și modernizare a țării, pentru asistența pe care ne-o acordă în aceste timpuri primejdioase, ajutându-ne să rezistăm în fața șantajului economic și energetic al Rusiei, să neutralizăm campania acesteia de destabilizare politică, socială, interetnică, de răspândire a urii și fricii, să ne apărăm independența și integritatea teritorială.
Dragi compatrioți, pe 20 octombrie 2024 vă chemăm să votăm un președinte proeuropean, care a demonstrat devotament și dedicație față de aspirațiile noastre naționale și democratice, să votăm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, să votăm pentru a fi alături de România în familia națiunilor libere și prospere!
Chișinău, 18 septembrie 2024
18.04.2026
12:02
506
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
400
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
465
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
660
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
662
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
583
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
636
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
652
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
638
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
698
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
18.04.2026
12:02
470
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
382
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
448
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
644
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
645
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
573
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
626
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
643
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
627
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
688
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
726
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
673
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
670
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1298
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1036
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
881
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
900
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
883
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
908
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
811
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1077
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
855
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
812
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
966
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
973
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
Horoscopul zilei 18.04.2026
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














