Stiri
Uniunea Europeană doreşte să evite „dependenţa" de China cum a fost de gazul rusesc
Actualitate
26.03.2023
12:36
1727

Uniunea Europeană încearcă să evite să fie dependentă de China, aşa cum a fost de gazul rusesc, a afirmat sâmbătă şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, lansând un apel la consolidarea relaţiilor comerciale cu America Latină, scrie AFP.
,,Am descoperit că dependenţele, care erau componente ale păcii, sunt, de asemenea, arme care pot fi întoarse împotriva noastră", a declarat Josep Borrell, subliniind ,,dependenţa excesivă a Europei de gazul rusesc".
Acest lucru a fost evidenţiat de invazia rusă a Ucrainei, deoarece Moscova şi-a restricţionat livrările de gaze către Europa şi a forţat continentul să găsească alte rute de aprovizionare.
În opinia sa, această dependenţă ,l-a făcut pe (Vladimir) Putin să creadă că ar putea invada Ucraina cu impunitate pentru că Europa, prizonieră a consumului nostru de gaze provenind până la 40% din Rusia, nu va reacţiona", scrie Agerpres.
,,Dorim să evităm ca relaţia noastră cu China să ne facă dependenţi aşa cum am fost de Rusia", a subliniat el în discursul său la Summitul Ibero-American de la Santo Domingo, în Republica Dominicană.
Şefului politicii externe a UE a estimat că 2023 este un ,,an-cheie" pentru încheierea de acorduri în alte părţi, în special cu America Latină, având în vedere summitul dintre UE şi Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) de la mijlocul lui iulie.
,,Europa şi America Latină au ocazia să arate că relaţia lor comercială este întotdeauna o sursă de progres", a continuat Josep Borrell, adăugând că investiţiile europene în America Latină sunt mai mari decât în Rusia, China, India şi Japonia ,,reunite".
Potrivit unui raport al Comisiei Economice ONU pentru America Latină şi Caraibe, 36% din cele 142 de miliarde de dolari investiţii străine în regiune au venit din Europa în 2021.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
11.05.2025
21:44
220
Zelenski merge joi în Turcia pentru negocieri directe cu Putin, fără armistițiu prealabil
11.05.2025
21:30
221
Trump îndeamnă Ucraina să accepte imediat discuțiile directe cu Rusia, în ciuda refuzului Moscovei de armistițiu; Zelenski se pregătește pentru întâlnirea de la Istanbul
11.05.2025
20:59
223
Cei mai buni tineri cercetători ai țării premiați la Olimpiada Republicană la Științe 2025
11.05.2025
19:11
654
Prognoza meteo pentru săptămâna 12-18 mai 2025 în Republica Moldova
11.05.2025
16:59
409
Erdogan pregătește terenul pentru negocieri de pace între Rusia și Ucraina la Istanbul
11.05.2025
16:20
523
Viitorul aderării Republicii Moldova la UE, discutat de Marta Kos: ce impact are conflictul transnistrean?
11.05.2025
15:45
448
Papa Leon al XIV-lea face un apel urgent pentru pace globală în primul său mesaj duminical
11.05.2025
15:35
404
România între calea europeană și provocarea extremistă în alegerile prezidențiale
11.05.2025
14:52
520
Franța și Marea Britanie analizează posibile trupe în Ucraina pentru a întări prezența strategică în fața Rusiei
11.05.2025
13:56
401
Turcia își manifestă disponibilitatea de a supraveghea o posibilă încetare a focului în Ucraina
11.05.2025
13:02
538
Marta Kos subliniază sprijinul UE pentru Găgăuzia în vizita sa oficială în regiune
11.05.2025
11:46
463
Igor Grosu participă la discuții esențiale despre viitorul Europei la Budapesta

Top stiri
11.05.2025
21:44
70
Zelenski merge joi în Turcia pentru negocieri directe cu Putin, fără armistițiu prealabil
11.05.2025
21:30
68
Trump îndeamnă Ucraina să accepte imediat discuțiile directe cu Rusia, în ciuda refuzului Moscovei de armistițiu; Zelenski se pregătește pentru întâlnirea de la Istanbul
11.05.2025
20:59
200
Cei mai buni tineri cercetători ai țării premiați la Olimpiada Republicană la Științe 2025
11.05.2025
19:11
531
Prognoza meteo pentru săptămâna 12-18 mai 2025 în Republica Moldova
11.05.2025
16:59
394
Erdogan pregătește terenul pentru negocieri de pace între Rusia și Ucraina la Istanbul
11.05.2025
16:20
497
Viitorul aderării Republicii Moldova la UE, discutat de Marta Kos: ce impact are conflictul transnistrean?
11.05.2025
15:45
434
Papa Leon al XIV-lea face un apel urgent pentru pace globală în primul său mesaj duminical
11.05.2025
15:35
385
România între calea europeană și provocarea extremistă în alegerile prezidențiale
11.05.2025
14:52
503
Franța și Marea Britanie analizează posibile trupe în Ucraina pentru a întări prezența strategică în fața Rusiei
11.05.2025
13:56
393
Turcia își manifestă disponibilitatea de a supraveghea o posibilă încetare a focului în Ucraina
11.05.2025
13:02
529
Marta Kos subliniază sprijinul UE pentru Găgăuzia în vizita sa oficială în regiune
11.05.2025
11:46
454
Igor Grosu participă la discuții esențiale despre viitorul Europei la Budapesta
11.05.2025
11:24
547
Zelenski îi cere lui Putin încetarea focului ca prim pas spre pace, în timp ce Kremlinul propune negocieri directe la Istanbul
11.05.2025
11:22
502
Putin propune negocieri directe cu Ucraina, dar Macron și Trump au rezerve asupra planului
11.05.2025
10:39
499
Liderul de la Casa Albă, anunț de ultimă oră despre PACEA ruso-ucraineană. Donald Trump: „Va fi o nouă lume, mult mai bună. O săptămână MARE vine!"
11.05.2025
08:44
567
Medicamentele anti-HIV ar putea deschide calea spre prevenirea Alzheimerului, sugerează un nou studiu revoluționar
11.05.2025
04:13
868
Putin propune reluarea negocierilor cu Ucraina la Istanbul, fără condiții prealabile, pentru a aborda cauzele conflictului
11.05.2025
00:54
1267
Kremlinul promite să analizeze propunerea de încetare a focului în Ucraina, dar avertizează împotriva presiunilor externe
10.05.2025
23:21
954
Macron ia inițiativa la Kiev: Apel surpriză către Trump pentru susținerea încetării focului în Ucraina!
10.05.2025
21:20
811
Marta Kos la Edineț: Unirea eforturilor locale pentru un viitor european comun
10.05.2025
20:48
749
Alegerile din toamnă, un test crucial pentru viitorul european al Republicii Moldova și reziliența sa în fața dezinformării și riscurilor hibride
10.05.2025
20:32
728
Viktor Orban clarifică poziția Ungariei: "Nu intervenim în alegerile din România"
10.05.2025
18:48
872
Kremlinul acuză Europa de tensiuni crescute privind sărbătorirea Zilei Victoriei la Moscova și amenințările cu noi sancțiuni.
10.05.2025
17:19
922
Marta Kos în Republica Moldova: Tradițiile, pilon al identității europene neatinse de integrare
10.05.2025
17:17
1105
Liderii europeni și Trump impun Rusiei un ultimatum pentru încetarea focului: Sancțiuni drastice și livrări de arme dacă Putin refuză oferta de pace

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri