Maia Sandu, întâlniri cu cei doi mitropoliți, în ajunul Paștelui: „În aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm cu toții pentru pace, înțelepciune și puterea de a rămâne solidari”
2332
Președinta Maia Sandu a avut vineri, în ajunul Paștelui, întrevederi separate cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, subordonat Moscovei, și cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, care aparține de Biserica Ortodoxă de la București.
Discuțiile au fost prilejuite de apropierea celei mai importante sărbători creștine – Învierea Domnului –, un moment de reflecție, împăcare și speranță.
„Am vorbit despre cât de important este să rămânem uniți, să dăm dovadă de înțelegere și grijă unii față de alții, mai ales în perioade marcate de încercări. Le-am transmis că doar împreună putem răspunde așteptărilor oamenilor – ascultându-i, întărindu-le speranța și credința, păstrând pacea și unitatea în societate. În aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm cu toții pentru pace, înțelepciune și puterea de a rămâne solidari”, a transmis Maia Sandu.
Șefa statului a subliniat importanța păstrării păcii, a înțelegerii și a solidarității în societatea noastră, dar și rolul important al bisericii în promovarea bunei înțelegeri între oameni și în întărirea spiritului comunitar, bazat pe compasiune, credință și sprijin reciproc.
15.10.2026
13:25
15.10.2026
12:51
15.10.2026
12:45
15.10.2026
12:30
15.10.2026
12:28
15.10.2026
12:10
15.10.2026
12:03
15.10.2026
11:50
15.10.2026
11:47
15.10.2026
11:12
15.10.2026
12:51
15.10.2026
12:45
15.10.2026
12:30
15.10.2026
12:28
15.10.2026
12:10
15.10.2026
12:03
15.10.2026
12:03
15.10.2026
11:50
15.10.2026
11:47
15.10.2026
11:31
15.10.2026
11:25
15.10.2026
11:12
15.10.2026
11:07
15.10.2026
11:00
15.10.2026
09:32
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:24
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















