07:32:55 16.01.2026
Stiri

Unica școală cu predare în limba română din raionul Taraclia, SALVATĂ! Va fi REPARATĂ cu sprijinul FISM

Social 15.06.2018 10:00 Vizualizări1871
Unica școală cu predare în limba română din raionul Taraclia, SALVATĂ! Va fi REPARATĂ cu sprijinul FISM ODIP

Singura școală cu predare în limba română din raionul Taraclia, gimnaziul-grădiniță din satul Aluatu, nu va fi închisă. Promisiunea vine de la reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu angajații instituției de învățământ.

Școala se află într-o stare deplorabilă, iar autoritățile mai promit s-o repare până la 1 septembrie curent, cu ajutorul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), al autorităților centrale și locale.

„Vom pregăti clasele pentru 1 septembrie, astfel încât anul de studii să înceapă și în această școală. Doi, împreună cu colegii de la FISM vom elabora devizele de cheltuieli privind reparațiile care urmează să se înfăptuiască în partea unde va fi gimnaziul, inclusiv vom găsi sursele necesare privind proiectarea lucrărilor”, a declarat Valentin Crudu, șeful Direcției Învățământ General, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, citat de un comunicat de presă al Asociației „UNIREA-ODIP”.

„Școala nu va fi închisă. Este a patra categorie de școli pe care nu le putem categoric închide, pentru că închiderea ei ar limita accesul copiilor la educație”, a dat asiguărări și secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici.

„Noi am reușit să lămurim toate neclaritățile și astăzi putem spune că vorbim în aceeași limbă. Noi am stabilit un plan într-un calendar pe termen mediu, urmează să facem niște estimări inițiale, dar și să identificăm resurse ca să facem niște proiectări pentru lucrările din gimnaziu”, a declarat directorul executiv al FISM, Mircea Eșanu.

Administrația liceului s-a declarat mulțumită de soluțiile găsite, după ce a bătut timp de doi ani la ușa autorităților, dar fără niciun rezultat până acum.

„Problema s-a rezolvat în folosul școlii de la Aluatu. O să existe, o să fie o școală de minune, unde o să vină și o să dorească toți copiii să învețe. Am găsit un compromis”, a declarat directoarea gimnaziului-grădiniță „Dimitrie Cantemir”, Ada Donceva.

Între timp, până vor fi găsite resursele financiare necesare pentru a repara integral școala, unioniștii au lansat o amplă campanie de colectare a fondurilor, pentru ca de la 1 septembrie elevii să nu mai vadă în clase mucegai sau mobilier distrus.

„S-a înțeles destul de clară ideea că acest strigăt de disperare a venit tocmai din cauza că sunt niște condiții inumane practic acolo, este periculos să activezi. Între timp noi o să asigurăm reparația cosmetică a acestor săli de clasă și acestui hol, până găsim milioanele, până găsim acei bani mari pentru restaurarea integrală a acestei școli”, a menționat președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi.

În gimnaziul – grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu, raionul Taraclia, își fac studiile 50 de copii, iar de la 1 septembrie curent ar urma să vină încă 20 de micuți.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.01.2026 08:05 601 Horoscopul zilei 15.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte