CRONICĂ // „Unchiul Vanea” de la Satiricus, spectacol de top: Ființa umană între provocările frumuseții și neant
2519
Dumitru Acriș: „Multe momente și întregul text sună foarte actual, azi, acum și aici!”
Lansat în stagiunea curentă, spectacolul „Unchiul Vanea” de Cehov de la Teatrul Național „Satiricus I. L. Caragiale” se remarcă printr-o formulă regizorală radicală, prin încercarea de a explora straturi de adâncime, adesea obscure, nevăzute, umbrite ale comportamentului uman. În genialul text cehovian, furtuna emoțională este exprimată delicat prin cuvinte, prin lungi conversații sau segmente monologale, iar în spectacol ea este scoasă în prim-plan datorită mișcării scenice neîntrerupte, impetuoase, chiar violente.
Anturajul scenografic este sobru, realizat în stil grafic, doar în alb-negru. În schimb, gama sentimentelor, a coliziunilor, a confruntărilor e foarte colorată, diversă, vibrantă. De fapt, asistăm la o încleștare pe viață și pe moarte între întuneric și lumină, între lipsa de speranță și bucuria de a trăi, între vitalitate și neant. Pacea de pe moșia administrată de unchiul Vanea se încheie, pornind, spontan, un fel de război între rude, prieteni, oameni apropiați. Cea care întruchipează frumusețea, idealul, absolutul, Elena Andreevna, devine un declanșator al conflictelor dintre personaje, toți o râvnesc pentru că văd în ea salvarea, izbăvirea. Personajele parcă își pierd dintr-odată mințile, iar nebunia e redată în special prin mijloacele expresiei corporale, ale energiei vocale, ale teatrului fizic.

Conceptul spectacolului, elaborat de regizorul Dumitru Acriș în colaborare cu dramaturgul Angelina Roșca-Ichim, ne arată cât de fragilă, vulnerabilă este afirmația doctorului Astrov: „La om totul trebuie să fie frumos: şi faţa, şi îmbrăcămintea, şi sufletul, şi gândurile”. În realitate, ne invadează urâtul, patimile distrugătoare și, precum spune Cehov, trebuie să mai treacă două sau trei sute de ani până când „tot răul din lume, toate durerile noastre se vor topi în blajinătate” și „viaţa pe pământ va deveni extraordinar de frumoasă”.
Alexandrina Grecu (Elena Andreevna): „Am plâns și m-am bucurat împreună cu personajele cehoviene”
Muzica în spectacol e semnată de compozitorul Lev Terner, iar Călin Laur a realizat proiecțiile video. Din distribuție fac parte Gheorghe Gușan (Unchiul Vanea), Alexandrina Grecu (Elena Andreevna), Constantin Haret (doctorul Astrov), Olga Anghelici (Sonia), Alexandr Shishkin (Serebreakov), Irina Rusu, Nadejda Crâlov, Nina Toderico, Artiom Oleacu.

„Unchiul Vanea e un spectacol pe care îl iubesc, îl iubesc din tot sufletul! Procesul de montare a durat patru luni, în această perioadă am trecut prin toate stările, de la frustrare la încredere, de la ură la dragoste, de la nepăsare la sensibilitate. Toate fiind valabile într-un proces de muncă sănătos și armonios. Am avut nevoie de curaj, cred că rolul Elenei Andreevna m-a ajutat să mă maturizez, ca actriță. Toți ne regăsim în personajele cehoviene, le simțim, vorbim cu ele, plângem și ne bucurăm împreună cu ele. Dumitru Acriș e regizorul care te scoate din zona de confort, te „scutură” destul de tare, astfel eviți plafonarea. Încrederea vine din experiență – cu cât mai multe provocări ai pe parcursul vieții profesionale, cu atât ești mai stăpân pe meserie. Antrenamentul fizic a fost la fel de intens ca cel psihic. Rezistența psihică vine de la gradul de implicare și de la dragostea pe care o ai pentru un spectacol”, ne-a mărturist Alexandrina Grecu, câștigătoare a Premiului pentru cel mai bun rol feminin la Gala UNITEM 2023.
Dumitru Acriș, regizor: „Sunt la a doua colaborare cu Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”
Potrivit lui Dumitru Acriș, „în toată dramaturgia lui A.P. Cehov există foarte multă Iubire... Iubire...: „Aceasta mă face să revin mereu la Dramaturgia lui Cehov”.
„Actorii cu care lucrez sunt de obicei plini de iubire, de căldură omenească și de dorința de a juca sincer, veridic. Doamna Angelina Roșca-Ichim este dramaturgul spectacolului „Unchiul Vanea”. Datorită acestei colaborări frumoase, în spectacol s-au amplificat relațiile dintre personaje. Multe momente și întregul text sună foarte actual, azi, acum și aici! Eu sunt la a doua montare și colaborare cu Teatrul Național „Satiricus I. L. Caragiale” (după „Casa” de M. Gorky). Cred că s-au produs lucruri frumoase în procesul de repetiții și le mulțumesc pentru iubire, curaj și profesionalism membrilor echipei”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL Dumitru Acriș, deținător al Premiului pentru cea mai bună lucrare regizorală la Gala Premiilor UNITEM 2023.
În prezent, Dumitru Acriș montează piesa „Povești de familie” de Bljana Srbljanovic la Teatrul „Alexei Mateevici” din Chișinău, iar premiera va avea loc la primăvară.
190
Meta și YouTube, obligate de un juriu american să plătească despăgubiri pentru dependența de social media a unei tinere
27.03.2026
05:11
273
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
369
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
349
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
470
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
430
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
452
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
475
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
543
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
517
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
51
Meta și YouTube, obligate de un juriu american să plătească despăgubiri pentru dependența de social media a unei tinere
27.03.2026
05:11
244
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
345
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
328
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
463
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
421
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
444
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
466
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
534
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
510
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
372
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
580
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
494
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
541
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
515
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
668
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
489
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
524
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
580
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
544
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
445
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
534
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
457
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
504
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
494
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














