Un român câştigă MILIOANE de dolari din sfaturile pe care le dă liderilor lumii
1872
rtv.net Poreclit Machiavelli, un român câştigă anual un MILION de dolari din sfaturile pe care le dă liderilor lumii. Politolog şi strateg militar respectat, românul Edward Nicolae Luttwak este considerat a fi unul dintre cei mai influenţi oameni de pe planetă.
Născut la Arad în 1942, Edward Nicolae Luttwak emigrează la o vârstă fragedă în Italia. Şcolit apoi la Londra şi peste Ocean, românul cu diplomă de analist economic ajunge să predea la două instituţii de prestigiu din Statele Unite, Universitatea Georgetown şi Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Washington, potrivit România TV.
Totodată, Luttwak a fost sfetnicul unor mari generali de armată şi şefi ai diplomaţiei americane. El a fost şi consultant al şefului Pentagonului, al Consiliului Naţional de Securitate şi al forţelor aeriene americane.
În anii 90, fostul preşedinte american George Bush Senior le-a cerut generalilor săi să-l consulte pe Luttwak înainte de declanşarea Primul Război din Irak, iar acesta i-a ajutat cu strategia bombardării forţelor irakiene din Kuweit, emirat ocupat la acel moment de regimul lui Sadam Husein. Pentru acea operaţiune, însă nu numai, Luttwak este numit şi "marele strateg".
Nivelul de stragie generală este cel mai sus, deasupra oricărui nivel militar, şi este nivelul la care se obţin rezultatele.
Anual, zeci de lideri influenţi sau oameni obişnuiţi vin pentru a-i cere felurite sfaturi. Chiar şi Dalai Lama l-a vizitat în casa lui din Maryland, pentru a-i cere sfaturi. Astfel, din consilierea acordată guvernanţilor din întreaga lume şi din cărţile sale câştigă circa 1 milion de dolari pe an.
19.12.2025
16:41
332
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
290
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
12:03
429
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
18.12.2025
20:52
785
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
18:01
601
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:32
2125
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
14:41
16749
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
11:37
1089
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
17.12.2025
20:57
1069
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
684
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
19.12.2025
18:49
21
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
49
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
382
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
322
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
281
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
322
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
454
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
420
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
379
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
439
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
409
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
597
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
500
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
430
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
489
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
426
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
457
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
457
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
530
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
528
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
579
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
574
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
767
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
783
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
819
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














