Un partid de la București SALUTĂ Rezoluția adoptată în Parlamentul European cu privire la R. Moldova
1478
Uniunea Salvaţi România salută „reacţia fermă” a instituţiilor europene după invalidarea alegerilor de la Chişinău şi Rezoluţia adoptată de Parlamentul European cu privire la suspendarea asistenţei financiare acordate Republicii Moldova.
Rezoluţia precizează că, prin invalidarea alegerilor, nu au fost îndeplinite condiţiile politice pentru debursarea asistenţei macro-financiare: „Se aşteaptă ca Comisia Europeană să suspende orice plăţi prevăzute pentru debursarea asistenţei macro-financiare acordate Moldovei. Consideră că orice decizie privind plăţile viitoare ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare şi cu condiţia că acestea sunt efectuate în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional şi evaluate de către organismele internaţionale specializate. Se cere suspendarea de către Comisia Europeană a sprijinului bugetar, în baza precedentului din iulie 2015, când suportul bugetar a fost suspendat în urma crizei bancare".
„Ca şi în România sau Polonia, cetăţenii sunt cei care vor suferi de pe urma deciziilor unei conduceri corupte. Rezoluţia adoptată de Parlamentul European, care poate duce la suspendarea suportului bugetar acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova, este un demers logic al Uniunii care atrage atenţia în cel mai ferm mod cu putinţă asupra abuzului flagrant al guvernării oligarhice de la Chişinău comis împotriva voinţei propriilor cetăţeni. Împreună cu toţi colegii din Uniunea Salvaţi România, vom solicita cu aceeaşi fermitate respectarea votului cetăţenilor din Chişinău a căror alegere este în continuare călcată în picioare de către forţele pro-ruse şi oligarhice din Republica Moldova. Trebuie să rămânem alături de fraţii noştri de peste Prut în parcursul democratic şi pro-european pe care ei şi-l doresc şi îl merită indiferent de ce face gruparea coruptă aflată, ca şi cea de la Bucureşti, vremelnic la putere", a transmis preşedintele USR, deputatul Dan Barna, citat de un comunicat de presă al acestui partid.
Prin rezoluţia adoptată astăzi de Parlamentul European, UE arată că nu tolerează practicile autoritare ale puterii de la Chişinău, chiar dacă aceasta se autodeclară proeuropeană.
„Parcursul european a fost pus în pericol de către un grup de oameni care au pus stăpânire pe statul Republica Moldova. Justiţia aservită intereselor politice ale puterii a devenit o unealtă pentru guvernarea de la Chişinău prin care încearcă să anihileze orice formă de opoziţie atât politică şi mai ales civică. Modificarea legislaţiei electorale care pune în pericol democraţia şi invalidarea alegerilor de o justiţie pusă în slujba unui partid sunt motive plauzibile pentru Parlamentul European de a pune sub semnul întrebării relaţia pe mai departe cu guvernarea de la Chişinău. Rezoluţia de astăzi ne-a arătat că în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova prioritară sunt cetăţenii. Decizia de astăzi este menită să sancţioneze derapajele puterii de la Chişinău pentru a o determina să revină pe calea respectării statului de drept şi a libertăţii cetăţenilor", a declarat senatorul Radu Mihail, membru în Comisia pentru Politică Externă.
Uniunea Salvaţi România atrage atenţia guvernului de la Chişinău să trateze cu seriozitate avertismentul venit din partea instituţiilor UE şi să ia imediat măsurile necesare pentru a nu pune în pericol şansa de dezvoltare a Moldovei şi a cetăţenilor săi pe care o oferă parcursul şi sprijinul european.
„Uniunea Europeană a făcut în sfârşit ce trebuia să facă mai demult în relaţia cu regimul oligarhic de la Chişinău - să condiţioneze finanţările de reforme în justiţie şi anticorupţie, de respectarea statului de drept şi a democraţiei. O astfel de măsură ar fi fost şi mai oportună atunci când Parlamentul Republicii Moldova, la comanda lui Plahotniuc, a votat adoptarea sistemului electoral mixt. Lipsa la acel moment a unor acţiuni concrete din partea UE, dar şi din partea Guvernului României, l-a motivat pe Plahotniuc să dispună un alt abuz, de data aceasta fără precedent în istoria Republicii Moldova: invalidarea unor alegeri democratice. Nu ar trebui să mai fie nicio îndoială pentru nimeni că R. Moldova merge spre dictatură. România nu trebuie să rămână singurul finanţator al regimului Plahotniuc, ci trebuie să fie solidară cu UE, pentru că de banii pe care îi dăm oricum nu beneficiază cetăţenii", a declarat deputatul USR Matei Dobrovie, membru al Comisiei de Politica Externă şi vicepreşedinte al Comisiei pentru românii din afara graniţelor ţării.
USR îndeamnă în cel mai categoric mod la respectarea de către guvernul Republicii Moldova a ordinii democratice şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi la corectarea imediată a situaţiei în care au adus Republica Moldova ca urmare a invalidării abuzive a alegerilor anticipate pentru Primăria municipiului Chişinău, cităm din aceeași sursă.
15.01.2026
22:32
402
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
564
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
488
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
570
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
670
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
607
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
649
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
548
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
653
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
753
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
22:32
401

14:53
545
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
544
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
540
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
669
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
15.01.2026
12:02
591
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
671
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
746
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
816
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
592
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
700
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
626
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
589
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
874
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
809
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
805
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi