Un moment periculos al războiului din Ucraina: NATO în fața celei mai mari provocări


Războiul din Ucraina declanșat de Vladimir Putin în urmă cu mai mult de 8 luni a ajuns într-unul dintre cele mai periculoase momente. Având în vedere ultimele evoluții și faptul că o posibilă rachetă lansată de Rusia ar fi căzut în Polonia, pe 15 noiembrie 2022, NATO se află în fața unei mari provocări, poate cea mai mare de la înființarea sa din 1949.
Dacă rapoartele vor confirma că racheta care a ucis 2 persoane în Polonia a fost trasă de Rusia, atunci alianța nord-atlantică se va afla în fața unei hotărâri importante: dacă se poate invoca articolul 5 din tratatul NATO, care prevede că un atac armat asupra unui membru este un atac asupra tuturor, potrivit inews.
Oricare ar fi adevărul, negarea Kremlinului va fi tratată cu disprețul pe care îl merită după două decenii de provocări, dezinformare industrializată și acte ostile pe pământ străin.
Dacă implicarea Rusiei va fi confirmată, lumea va aștepta să vadă cum reacţionează Polonia, NATO și Statele Unite în special. Occidentul nu și-a arătat dorința de a extinde acest război dincolo de Ucraina – conflictul este deja destul de costisitor, dăunând economiilor de pe tot globul.
Cu toate acestea, atenția se va concentra acum asupra garanțiilor de securitate colective ale NATO, unde un atac asupra unui membru poate duce la un răspuns din partea tuturor celor 30.
Există o mare diferență între articolul 5 al NATO și articolul 4 (mult mai probabil, dacă se demonstrează că rachetele sunt rusești). Deja, ambasadorii NATO se vor întâlni miercuri la cererea Poloniei, în baza Articolului 4 al Alianţei.
Potrivit Articolului 4 din Tratatul fondator al Alianţei, membrii pot cere să fie discutată orice problemă care stârneşte îngrijorare, în special legată de securitatea unei ţări membre, transmite ziare.com.
Puterile occidentale vor stabili: 1) dacă racheta este lansată de Rusia; 2) dacă a fost, dacă incidentul a fost un accident sau o provocare a Kremlinului pentru a testa hotărârea NATO; și 3) să trimită un mesaj înapoi lui Vladimir Putin fără a escalada războiul dincolo de controlul lor.
Practic rușii se joacă cu focul. Dacă lovesc infrastructura din apropierea graniței Poloniei, riscă să facă o greșeală sau o neînțelegere cu consecințe dezastruoase. Această evoluție îngrijorătoare a sporit tensiunile cu membrii NATO, făcând mai probabil ca următorul incident să escaladeze.
Din 1949, NATO a contribuit la menținerea unei relative păci în Europa. Având în vedere riscul de calcul greșit al lui Vladimir Putin, acesta este unul dintre cele mai periculoase momente de la începutul invaziei în urmă cu nouă luni și chiar din ultimele decenii.









































































