PAS este aproape să obțină din nou MAJORITATEA: „Calculele noastre arată că suntem foarte aproape de a obține o majoritate proeuropeană, dar mai e nevoie de puțin, puțin pentru a nu admite preluarea puterii de forțele pro-Kremlin”
5718
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar fi foarte aproape să obțină din nou majoritatea în viitorul Parlament, a declarat astăzi spicherul Igor Grosu, făcând trimitere la sondajele interne. Totuși, liderul partidului de guvernământ a explicat că încă lipsește „puțin, puțin” pentru a obține această majoritate, iar în acest sens a îndemnat simpatizanții formațiunii, dar mai ales cei supărați și dezamăgiți să dea o șansa R. Moldova pe drumul său european.
„Al doilea tur nu există la alegerile parlamentare. Nu e ca în 2024: nu am reușit la primul, compensăm în turul II. Va fi un singur tur și va conta fiecare vot pentru a da țării o majoritate proeuropeană. Calculele noastre arată că PAS are șansa, suntem foarte aproape de a obține o majoritate parlamentară proeuropeană. Dar mai e nevoie de puțin, puțin. Iată de ce eu mă adresez către cei care ne susțin, celor care gândesc ca noi, cei care sunt supărați, dezamăgiți. Votul acesta nu este despre partide. Alegerile acestea sunt dincolo de partide. E simplu: merge R. Moldova mai departe pe drumul păcii și dezvoltării sau nu merge”, a precizat Grosu.
Politicianul a menționat că, dacă va exista o majoritate proeuropeană, atunci R. Moldova va semna în 2028 tratatul de aderare la UE.
„Dacă dăm țării o majoritate proeuropeană PAS, atunci în 2028 vom fi capabili să semnăm tratatul de aderare la UE. E un orizont foarte apropiat. Pentru a atinge orizontul acesta ai nevoie de o majoritate parlamentară închegată, care să muncească cot la cot și repede să ne mișcăm înainte. Asta înseamnă continuarea reformelor, care sunt neplăcute pentru unii. Cea mai importantă e reforma justiției. Hoții înțeleg că riscurile pentru ei cresc. Evaluarea pornită cu greu, care a fost torpilată, trebuie să continue. O majoritate prorusă va pune capac pe reforma justiției. E prima reforma care va cădea, dacă la putere ajunge o majoritate pro-Kremlin”, a punctat Grosu.
18.08.2026
18:16
18.08.2026
18:14
18.08.2026
17:59
18.08.2026
17:53
18.08.2026
17:47
18.08.2026
17:39
18.08.2026
17:31
18.08.2026
16:51
18.08.2026
16:50
18.08.2026
16:12
18.08.2026
17:59
18.08.2026
17:53
18.08.2026
17:47
18.08.2026
17:39
18.08.2026
17:31
18.08.2026
16:51
18.08.2026
16:50
18.08.2026
16:12
18.08.2026
15:22
18.08.2026
14:45
18.08.2026
14:19
18.08.2026
14:09
18.08.2026
13:56
18.08.2026
13:54
18.08.2026
13:54
18.08.2026
13:50
18.08.2026
13:49
18.08.2026
13:25
18.08.2026
13:16
18.08.2026
12:42
18.08.2026
11:54
18.08.2026
11:40
18.08.2026
11:40
18.08.2026
11:31
18.08.2026
11:25
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
















