01:36:43 20.12.2025
Stiri

Un EXPERT în energetică propune o SOLUȚIE pentru ca Primăria Chișinău să nu mai aloce anual câte 60 de MILIOANE de lei pentru plata compensațiilor la căldură

Economie 17.10.2017 19:20 Vizualizări2534
Un EXPERT în energetică propune o SOLUȚIE pentru ca Primăria Chișinău să nu mai aloce anual câte 60 de MILIOANE de lei pentru plata compensațiilor la căldură

Expertul în energetică și fostul director ANRE, Victor Parlicov, consideră că autoritățile municipale fac o greșeală atunci când aloca câte 60 de milioane de lei anual pentru plata compensațiilor la căldură, deoarece în acest fel „subvenționează ineficiența energetică”.

Potrivit acestuia, acești bani, care sunt alocați de aproape un deceniu, ar trebui investiți pentru eficientizarea energetică a blocurilor din Capitală (izolarea clădirilor și trecerea la sistemul de distribuție orizontală a agentului termic).

„Chișinăul este unicul oraș din R. Moldova care acordă compensații pentru căldură în perioada rece a anului, în volum de 40% din factura la energia termică pentru populația social vulnerabilă. În R. Moldova problema facturilor mari la căldură ține în primul rând de proasta eficiență energetică a blocurilor. Pentru comparație, R. Moldova consumă de trei ori mai multă energie termică pentru a încălzi un metru pătrat de spațiu comparativ cu statele din UE”, a menționat acesta.

În opinia expertului, „banii alocați consumatorilor vulnerabili de către autoritățile municipale de facto subvenționează ineficiența energetică”.

„Proiectele pilot realizate de S.A. „Termocom” și recent de S.A.„Termoelectrica” au demonstrat că prin adoptarea unor măsuri de eficiență energetică (izolarea termică a clădirilor și trecerea de la sistemul de distribuție vertical a agentului termic la un sistem orizontal, cu contorizarea fiecărui apartament și posibilitatea consumatorilor de a regla nivelul de căldură de la calorifer) se poate obține o reducere a consumului de energie cu până la 45%. Realizând o asemenea investiție povara facturilor la căldură pentru consumatorii respectivi ar fi redusă pentru totdeauna”, a precizat Parlicov.

Acesta a subliniat că lucrările de eficiență energetică pot fi făcute doar integral, la nivelul întregului bloc, și nu pentru fiecare apartament în parte.

„Experiența S.A. „Termoelectrica” cu blocul de pe str. Pandurilor 52 demonstrează că investițiile medii necesare pentru trecerea de la sistemul vertical de distribuție a agentului termic la cel orizontal ajung la circa 500 euro pentru fiecare apartament. Dacă e să admitem că circa 10% din apartamentele din fiecare bloc sunt locuite de consumatori social vulnerabili, atunci cu cele 60 milioane de lei alocate pentru compensanții s-ar putea mobiliza până la 600 milioane de lei pentru investiții în eficiența energetică a clădirilor. Respectiv, o parte din banii alocați anual din bugetul municipal ar trebui să fie combinați cu mijloacele financiare din fondul de eficiență energetică pentru constituirea unui pachet financiar disponibil pentru îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor din Chișinău”, a conchis Parlicov.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.12.2025 08:47 646 Horoscopul zilei 19.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte