Un europarlamentar din România ar putea fi candidatul PPE la șefia Parlamentului European: „Am discutat la Berlin ca poziția să fie ocupată de un român”
1459
Europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) a anunțat miercuri că a propus în cadrul Grupului Popular European ca viitorul președinte al Parlamentului European să fie un eurodeputat român și a avansat în acest sens numele lui Siegfried Mureșan, vicelider al grupului PPE și vicepreședinte al Partidului Popular European.
„În Partidul Popular European (PPE), Partidul Național Liberal și grupul europarlamentarilor români este al doilea după grupul german. Logic ar fi să creștem în putere și să începem să ne mărim influența. Am și discutat la Berlin într-un cerc de români și într-un cerc mai restrâns de politicieni PPE ca poziția care se va elibera în Parlamentul European, cea ce de președinte, și care va trebui prin negociere să revină PPE și să fie ocupată de un român. Vă pot spune că am prezentat această situație atât grupului PPE România, cât și unor apropiați din PPE, spunând că este momentul ca și estul Europei să aibă o funcție din cele importante – președinția Consiliului European, Comisiei Europene, Parlamentului European și Banca Centrală Europeană. Este un moment prielnic ca un român, reprezentând PPE și estul Europei, să ocupe această funcție”, a declarat Falcă, într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro.
La reuniunea grupului PPE de la Berlin de săptămâna trecută, popularii europeni și-ua confirmat angajamentul față de acordul din 2019 dintre grupurile politice din Parlamentul European ca președintele Parlamentului în a doua jumătate a mandatului să provină din rândurile grupului PPE.
În același timp, Grupul PPE a lansat atunci o procedură internă de selectare a candidatului său.
“Domnul Weber a și transmis ca nu poate să ocupe aceasta funcție. El dorește să candideze la funcția de președinte al Partidului Popular European în locul domnului Tusk care revine în prim-planul politicii din Polonia. Logic ar fi ca partidul numărul doi din PPE să solicite această funcție de jumătate de mandat de președinte al Parlamentului și eu l-am propus pe domnul Siegfried Mureșan, el fiind și vicepreședintele PPE, având și o experiență în Parlamentul European. Cu un lobby foarte bun, cu o relație personală cu președintele Renew, care este român și care ar trebui să sprijine această nominalizare, Siegfried Mureșan este omul care poate să ocupe această funcție“, a continuat Falcă.
Potrivit informațiilor apărute recent și în presă, Manfred Weber, care este președintele grupului PPE din Parlamentul European, ar urma să candideze pentru șefia PPE.
La începutul mandatului actualului Parlament European (iulie 2019), președintele instituției a fost ales social-democratul David Sassoli ca urmare a negocierilor dintre familiile politice în urma cărora poziția de președinte al Comisiei Europene a revenit PPE (Ursula von der Leyen), funcția de președinte al Consiliului European a fost preluată de Renew Europe (Charles Michel). De asemenea, poziția de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate a revenit social-democraților europeni (Josep Borrell), iar la șefia BCE a fost numită Christine Lagarde din Franța.
20.02.2026
18:27
77
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
126
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
160
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
237
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
164
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
156
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
20.02.2026
17:24
218
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
20.02.2026
17:14
544
VIDEO // Lovitură pentru SPIONAJUL rus. Rețeaua de ASASINI a lui Putin, destructurată într-o operațiune comună ucraineano-moldoveană. Rusia ar fi oferit până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat
20.02.2026
17:06
325
Tinerii indieni de 18–24 de ani generează aproape jumătate din utilizarea ChatGPT, propulsând India pe locul doi în topul piețelor OpenAI
20.02.2026
18:05
60
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
107
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
69
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
70
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
20.02.2026
17:24
133
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
20.02.2026
17:14
510
VIDEO // Lovitură pentru SPIONAJUL rus. Rețeaua de ASASINI a lui Putin, destructurată într-o operațiune comună ucraineano-moldoveană. Rusia ar fi oferit până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat
20.02.2026
17:06
302
Tinerii indieni de 18–24 de ani generează aproape jumătate din utilizarea ChatGPT, propulsând India pe locul doi în topul piețelor OpenAI
20.02.2026
16:39
344
Premierul Munteanu, la deschiderea anului judiciar: Curtea Constituțională, pilon al echilibrului democratic și al parcursului european al Republicii Moldova
20.02.2026
16:08
458
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
20.02.2026
14:44
591
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
386
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
490
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
20.02.2026
12:25
486
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
20.02.2026
11:34
504
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
568
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
588
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
549
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
08:21
598
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
20.02.2026
03:47
649
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
639
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
760
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
977
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
641
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
654
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
686
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














