Un dinozaur gigantic a fost descoperit în Uzbekistan: Câși metri lungime și câte kilograme avea
1400
Credit foto: Darla Zelenitsky În urmă cu aproximativ 90 de milioane de ani, un prădător uriaș, un dinozaur cu dinți ascuțiți ca de rechin, s-a rătăcit în Uzbekistanul de azi.
Fiara de 8 metri lungime și 1.000 de kilograme era mai grea și decât un bizon. Cercetătorii au numit-o Ulughbegsaurus uzbekistanensis, după Ulugh Beg, un astronom, matematician și sultan din secolul al XV-lea din Uzbekistan, potrivit unui nou studiu despre maxilarul dinozaurului publicat în Royal Society Open Science.
Oameni de știință au fost surprinși de faptul că dinozaurul era foarte mare, având de două ori lungimea și de peste cinci ori greutatea prădătorului apex, tiranozaurul.
Bucata de maxilar a fost găsită în deșertul Kyzylkum din Uzbekistan în anii 1980, iar cercetătorii au redescoperit-o în 2019 într-o colecție muzeală din această țară, fiind dovada clară că animalul era un carcarodontozaur sau un dinozaur cu „dinți de rechin”. Acești carnivori erau veri și rivali ai tiranozaurilor, specie din care face și Tyrannosaurus Rex.
Primul dinozaur carcarodontozaur descoperit în Asia Centrală
Cele două specii de dinozauri erau destul de asemănătoare, dar carcarodontozaurii erau, de obicei, mai mari decât dinozaurii tiranozauri, cântărind peste 6.200 kg. În urmă cu aproximativ 80-90 de milioane de ani, carcarodontozaurii au dispărut, iar tiranozaurii au crescut în dimensiuni, devenind prădători în Asia și America de Nord, a spus co-autorul studiului, Darla Zelenitsky, profesor asociat de paleobiologie la Universitatea din Calgary.
Acesta este primul dinozaur carcarodontozaur descoperit în Asia Centrală, potrivit cercetătorilor. Paleontologii știau deja că tiranozaurul Timurlengia a trăit în același timp și în același loc, dar avea o lungime de 4 metri și o greutate de aproximativ 170 kg. Dinozaurul Timurlengia era de câteva ori mai mic decât U. uzbekistanensis, sugerând că acesta din urmă a fost principalul prădător în acel ecosistem, hrănindu-se cu dinozauri cu coarne, sauropode cu gât lung și dinozauri asemănători cu struțul, a mai precizat echipa de cercetători.
„Potrivit descoperirii noastre, carcarodontozaurii erau încă prădători dominanți în Asia în urmă cu 90 de milioane de ani”, a declarat pentru Live Science cercetătorul principal al studiului, Kohei Tanaka, profesor asistent la Universitatea Tsukuba, Japonia.
Cercetătorii au descoperit că U. uzbekistanensis are umflături osoase unice deasupra dinților și creste osoase pe părțile laterale ale maxilarului, la fel ca tiranozaurul Thanatotheristes degrootorum de acum 79,5 milioane de ani. Nu este clar de ce ambele specii au aceste creste, dar poate este un caz de evoluție convergentă, a spus Zelenitsky.
19.12.2025
00:50
372
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
544
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
461
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
445
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
459
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
524
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
579
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
456
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
510
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
433
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
19.12.2025
00:50
355
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
538
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
450
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
437
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
450
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
515
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
570
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
449
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
504
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
428
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
431
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
419
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1645
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
543
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
14884
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
608
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
628
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
604
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
677
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
943
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
598
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
786
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
700
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
704
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
707
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














