09:32:21 02.01.2026
Stiri

Un deputat democrat a fost ales în funcția de vicepreședinte al APCEMN

Actualitate 06.08.2020 17:28 Vizualizări1686
Un deputat democrat a fost ales în funcția de vicepreședinte al APCEMN

Deputatul democrat Nicolae Ciubuc, șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), a fost ales astăzi în funcția de vicepreședinte al acestei structuri.

Alegerile au avut loc în cadrul celei de-a 55-a sesiuni plenare a APCEMN, care a avut loc astăzi în format on-line.

Delegația Parlamentului Republicii Moldova a fost reprezentată la eveniment de către deputații Nicolae Ciubuc, Mihail Paciu, Sergiu Litvinenco și Iurie Reniță.

Participanții la reuniune au dezbătut raportul privind cadrul legal pentru implementarea proiectelor menite să apropie Europa de Asia, cel privind dezvoltarea tehnologiilor în domeniul financiar în statele membre OCEMN, dar și cel cu privire la conservarea memoriei istorice în statele membre OCEMN.

Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră a fost creată în 1993, la Istanbul, de către reprezentanții parlamentelor din 9 ţări. În prezent, APCEMN include delegații ale Parlamentelor din 12 state membre ale Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
02.01.2026 08:18 243 Horoscopul zilei 02.01.2026
Top stiri
02.01.2026 08:18 192 Horoscopul zilei 02.01.2026
01.01.2026 07:58 748 Horoscopul zilei 01.01.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.76 1 USD 16.82 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte