Stiri
Un copil, o diplomă. Urmează facultatea!
Viața bate filmul
12.07.2013
10:48
2711
2711
Exemplu // O tânără de etnie romă se încăpățânează să urmeze o facultate și să-i asigure fiului ei pe care îl crește singură o copilărie îndestulată
Polina Cupcea
Copilăria și-a petrecut-o hoinărind pe străzile Edinețului, cerșind o bucată de pâine. Apoi au urmat zile seci și incolore în mai multe internate, dintre care și unul pentru persoanele cu dizabilități. Însă dorința de-a face o facultate și de-a demonstra că și romii au șanse la un trai decent au făcut-o să treacă peste amintirile urâte, înarmându-se cu multă răbdare pe căile absconse ale vieții. Astăzi este mama unui băiețel de trei ani și se pregătește să depună actele la universitate.
Cu dizabilități, dar cu diplomă de absolvent
Svetlana Codreanu are 21 de ani și închiriază o cameră la Stăuceni ca să fie cât mai aproape de școală. Zilele trecute, a absolvit Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău. Mărunțică, să aibă cam 1,50 metri, cu fața în zâmbet și cu părul vâlvoi, am găsit-o pe Svetlana trebăluind prin casă. „La cinci îl iau pe Dănuț de la grădiniță și trebuie să reușesc să spăl și vesela, că astăzi am avut ultimul examen de stat și abia acuma am venit de la școală”, spune Svetlana mândră.
Ea suferă de o boală locomotorie. Merge pe vârful degetelor și are o ușoară legănare în umblet. Zilele friguroase ale iernilor petrecute cu mâna întinsă au îmbolnăvit-o. „Când m-am născut, eram sănătoasă, dar până la vârsta de cinci ani am cerșit în stradă împreună cu ceilalți șase frați ai mei și așa a survenit dizabilitatea peste vreo cinci ani. Medicii mi-au spus că, inițial, a fost afectată coloana vertebrală, dar mai apoi s-a mutat la picioare”, povestește cu o ușoară durere în glas tânăra.
La cerșit ca la lucru
Copiii cerșeau de dimineață până seara, iar banii erau destinați mamei, care îi cheltuia mai mult pe vicii, decât pe hrană și alimente. „Ca să fie tabloul cât mai jalnic și înduioșător, sora cea mai mare ne îmbrăca sumar, cu haine murdare și ieșeam la lucru, iar din banii pe care îi grămădeam și pe care îi lua forțat de la noi mama își cumpăra băuturi alcoolice și țigări”, adaugă tânăra mamă.
Tatăl său a murit când ea avea vreo doi ani, iar sora mai mare a fost cea care le purta de grijă. De multe ori, după ce cerșeau, zăboveau pe terenurile de joacă și acolo luau masa. „Ne cumpăram dulciuri și le ronțăiam pe drum, căci acasă mâncare nu era, iar dacă mama simțea că nu-i dăm toți banii, făcea scandal”, își amintește Svetlana.
De la cinci ani cutreieră internatele
La vârsta de cinci ani, Svetlana a fost trimisă la internatul din Cupcini, Edineț, și de-atunci cu unii dintre frați a pierdut legătura definitiv. „Mama a murit, iar unchiul a decis că cei mai mici - eu, un frate și o soră, să plecăm la internat. Ceilalți deja se puteau întreține singuri. La internat eram lipsiți de îmbrățișările surorii mai mari, dar cel puțin aveam mâncare și puteam să frecventăm și noi, țiganii, școala în rând cu moldovenii. De-atunci nu mai știu de frați, doar cu unul mai țin legătura”, oftează Svetlana.
La Cupcini a stat până în clasa a șaptea, după care a fost transferată la un internat din Ialoveni destinat copiilor cu dizabilități locomotorii. „Eram bolnavă cu picioarele și dintr-a șaptea până într-a noua am învățat împreună cu sora mea la internatul din Ialoveni. Aici mi-au făcut și operație la picioare, deoarece, dacă nu se recurgea la o intervenție chirurgicală, astăzi nu aș mai fi mers. Acum e bine. Oricum, mult timp să merg pe jos nu pot, dar distanțe de o oră pot parcurge”, zice femeia.
După clasa a noua a urmat o turnură neașteptată în viața fetei. Decizia de a face o școală este una dintre investițiile cele mai importante. „Nu știam ce să fac când poarta internatului s-a închis în urma mea. Atunci, o prietenă mi-a propus să depunem documentele la o specialitate mai puțin întrebată, dar cu mai multe posibilități la buget. Tare am vrut la design, dar nu aveam șanse. Astfel, am urmat timp de cinci ani horticultura și viticultura la Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău”, rostește mulțumită tânăra.
Întreținea copilul, concubinul și pe iubita acestuia
Svetlana povestește că în primul an de școală l-a cunoscut pe tatăl copilului care, timp de cinci ani, nu a făcut decât să genereze un ghem de probleme. „Nici el nu are părinți și este de-o vârstă cu mine. Când am rămas însărcinată în clasa a 10-a, s-a bucurat, dar după ce am născut s-au început necazurile. Mi-am luat o pauză de la studii și, respectiv, colegiul nu ne-a mai oferit cămin. Trebuiau bani pentru chirie, iar el nu voia să lucreze și ne certam foarte des, mai ales că el trăia pe spinarea mea. Când stăteam cu băiețelul în spital, nu venea la mine și o dată m-a bătut pentru că insistam să-mi aducă niște praf de spălat și ceva mâncare, că deja îmi era rușine să cer de la paciente”, povestește posomorâtă tânăra mămică.
Svetlana spune că a stat alături de el acest timp, deoarece voia ca băiețelul ei să crească cu tată. Tânărul a avut tupeul să-și aducă amanta și în casă, chipurile, dădacă pentru copil. Acum trăiește cu aceasta. „De Paști a vizitat băiatul împreună cu actuala lui iubită și de-atunci nu mai știu nimic despre el”, adaugă Svetlana, care recunoaște că mai are niște sentimente pentru el, dar că depune eforturi să-l uite.
Să nu cutreiere internatele ca mine
Svetlana locuiește la Stăuceni de doi ani de când a revenit din concediul academic. Banii pentru întreținere îi ia din bursa socială și indemnizația pentru copil. Chiar dacă aceste surse s-au epuizat, ea nu pierde speranța și se pregătește pentru o nouă etapă a vieții. „Caut ceva de lucru pe vară și sper să reușesc la o facultate de la Universitatea Agrară de Stat din Chișinău. Mă bucur că Dănuț frecventează grădinița și asta îmi ușurează viața”, spune veselă femeia.
Visul ei cel mai mare este să facă design vestimentar, dacă nu îi va reuși, atunci cu siguranță îl va înlocui cu niște cursuri de croitorie. „Vreau ca Dănuț să aibă o copilărie fericită, să nu ducă lipsă de nimic, iar eu să am putere și sănătate și să cos haine originale”, speră Svetlana Codreanu.

Stiri relevante
12.02.2026
09:29
904
FOTO // A lăsat Italia pentru a dezvolta o AFACERE care să aducă prosperitate pentru localitatea Vadul-Rașcov. „Aș vrea să fac mezeluri ca în Italia, dar în R. Moldova”
29.07.2025
05:52
33681
Născuți pentru a fi MARI: Aceste patru zile de naștere sunt asociate cu destinul către succes. Descoperă dacă data ta e pe LISTĂ
28.07.2025
11:09
32480
„Trimite-mi o poză nud!”- asta înseamnă dacă vezi „NP4NP” în telefonul copilului. Coduri și expresii PERICULOASE - dicționar pentru părinți de adolescenți
26.07.2025
16:43
1725
Bacterie periculoasă, depistată în apele mării din Turcia. Poate provoca infecții grave sau chiar deces
26.07.2025
16:28
1181
O lume nouă. Mai avem trei ani: ce urmează după ce Pământul depăşeşte pragul critic al încălzirii globale de 1,5 grade Celsius
07.07.2025
20:30
4037
FOTO // Un copac a căzut peste un automobil Tesla în sectorul Buiucani al capitalei
28.06.2025
17:42
8735
Caz rar în R. Moldova: Sunt născuți în aceeași zi, aceeași lună și același an și au ajuns să se căsătorească
14.06.2025
08:13
4904
Aglomerația din trafic i-a salvat viața unei studente care a ratat zborul Air India prăbușit
07.06.2025
09:32
6373
Accident cumplit la Strășeni: A vrut să evite o căprioară și a ucis un om
03.06.2025
16:03
3452
Cadavru în stare de putrefacție, descoperit într-o casă părăsită din satul Avdarma: Bărbatul de 58 de ani ar fi fost omorât de doi copii de 13 și 15 ani
03.06.2025
15:11
1619
Bărbat bătut și abandonat în Cimișlia: Cadavru descoperit după trei luni

Top stiri
13.02.2026
22:10
354
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
454
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
349
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
352
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
433
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
459
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
13.02.2026
18:28
519
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
419
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
524
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
479
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
469
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
437
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
502
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
488
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
491
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
423
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
474
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
539
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
522
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
13.02.2026
11:52
634
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
679
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
668
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
555
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
636
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
654
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi