Stiri

Un copil, o diplomă. Urmează facultatea!

Viața bate filmul 12.07.2013 10:48 Vizualizări

2691

Un copil, o diplomă. Urmează facultatea!

Exemplu // O tânără de etnie romă se încăpățânează să urmeze o facultate și să-i asigure fiului ei pe care îl crește singură o copilărie îndestulată

Polina Cupcea

Copilăria și-a petrecut-o hoinărind pe străzile Edinețului, cerșind o bucată de pâine. Apoi au urmat zile seci și incolore în mai multe internate, dintre care și unul pentru persoanele cu dizabilități. Însă dorința de-a face o facultate și de-a demonstra că și romii au șanse la un trai decent au făcut-o să treacă peste amintirile urâte, înarmându-se cu multă răbdare pe căile absconse ale vieții. Astăzi este mama unui băiețel de trei ani și se pregătește să depună actele la universitate.

Cu dizabilități, dar cu diplomă de absolvent

Svetlana Codreanu are 21 de ani și închiriază o cameră la Stăuceni ca să fie cât mai aproape de școală. Zilele trecute, a absolvit Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău. Mărunțică, să aibă cam 1,50 metri, cu fața în zâmbet și cu părul vâlvoi, am găsit-o pe Svetlana trebăluind prin casă. „La cinci îl iau pe Dănuț de la grădiniță și trebuie să reușesc să spăl și vesela, că astăzi am avut ultimul examen de stat și abia acuma am venit de la școală”, spune Svetlana mândră.

Ea suferă de o boală locomotorie. Merge pe vârful degetelor și are o ușoară legănare în umblet. Zilele friguroase ale iernilor petrecute cu mâna întinsă au îmbolnăvit-o. „Când m-am născut, eram sănătoasă, dar până la vârsta de cinci ani am cerșit în stradă împreună cu ceilalți șase frați ai mei și așa a survenit dizabilitatea peste vreo cinci ani. Medicii mi-au spus că, inițial, a fost afectată coloana vertebrală, dar mai apoi s-a mutat la picioare”, povestește cu o ușoară durere în glas tânăra.

La cerșit ca la lucru

Copiii cerșeau de dimineață până seara, iar banii erau destinați mamei, care îi cheltuia mai mult pe vicii, decât pe hrană și alimente. „Ca să fie tabloul cât mai jalnic și înduioșător, sora cea mai mare ne îmbrăca sumar, cu haine murdare și ieșeam la lucru, iar din banii pe care îi grămădeam și pe care îi lua forțat de la noi mama își cumpăra băuturi alcoolice și țigări”, adaugă tânăra mamă.

Tatăl său a murit când ea avea vreo doi ani, iar sora mai mare a fost cea care le purta de grijă. De multe ori, după ce cerșeau, zăboveau pe terenurile de joacă și acolo luau masa. „Ne cumpăram dulciuri și le ronțăiam pe drum, căci acasă mâncare nu era, iar dacă mama simțea că nu-i dăm toți banii, făcea scandal”, își amintește Svetlana.

De la cinci ani cutreieră internatele

La vârsta de cinci ani, Svetlana a fost trimisă la internatul din Cupcini, Edineț, și de-atunci cu unii dintre frați a pierdut legătura definitiv. „Mama a murit, iar unchiul a decis că cei mai mici - eu, un frate și o soră, să plecăm la internat. Ceilalți deja se puteau întreține singuri. La internat eram lipsiți de îmbrățișările surorii mai mari, dar cel puțin aveam mâncare și puteam să frecventăm și noi, țiganii, școala în rând cu moldovenii. De-atunci nu mai știu de frați, doar cu unul mai țin legătura”, oftează Svetlana.

La Cupcini a stat până în clasa a șaptea, după care a fost transferată la un internat din Ialoveni destinat copiilor cu dizabilități locomotorii. „Eram bolnavă cu picioarele și dintr-a șaptea până într-a noua am învățat împreună cu sora mea la internatul din Ialoveni. Aici mi-au făcut și operație la picioare, deoarece, dacă nu se recurgea la o intervenție chirurgicală, astăzi nu aș mai fi mers. Acum e bine. Oricum, mult timp să merg pe jos nu pot, dar distanțe de o oră pot parcurge”, zice femeia.

După clasa a noua a urmat o turnură neașteptată în viața fetei. Decizia de a face o școală este una dintre investițiile cele mai importante. „Nu știam ce să fac când poarta internatului s-a închis în urma mea. Atunci, o prietenă mi-a propus să depunem documentele la o specialitate mai puțin întrebată, dar cu mai multe posibilități la buget. Tare am vrut la design, dar nu aveam șanse. Astfel, am urmat timp de cinci ani horticultura și viticultura la Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău”, rostește mulțumită tânăra.

Întreținea copilul, concubinul și pe iubita acestuia

Svetlana povestește că în primul an de școală l-a cunoscut pe tatăl copilului care, timp de cinci ani, nu a făcut decât să genereze un ghem de probleme. „Nici el nu are părinți și este de-o vârstă cu mine. Când am rămas însărcinată în clasa a 10-a, s-a bucurat, dar după ce am născut s-au început necazurile. Mi-am luat o pauză de la studii și, respectiv, colegiul nu ne-a mai oferit cămin. Trebuiau bani pentru chirie, iar el nu voia să lucreze și ne certam foarte des, mai ales că el trăia pe spinarea mea. Când stăteam cu băiețelul în spital, nu venea la mine și o dată m-a bătut pentru că insistam să-mi aducă niște praf de spălat și ceva mâncare, că deja îmi era rușine să cer de la paciente”, povestește posomorâtă tânăra mămică.

Svetlana spune că a stat alături de el acest timp, deoarece voia ca băiețelul ei să crească cu tată. Tânărul a avut tupeul să-și aducă amanta și în casă, chipurile, dădacă pentru copil. Acum trăiește cu aceasta. „De Paști a vizitat băiatul împreună cu actuala lui iubită și de-atunci nu mai știu nimic despre el”, adaugă Svetlana, care recunoaște că mai are niște sentimente pentru el, dar că depune eforturi să-l uite.

Să nu cutreiere internatele ca mine

Svetlana locuiește la Stăuceni de doi ani de când a revenit din concediul academic. Banii pentru întreținere îi ia din bursa socială și indemnizația pentru copil. Chiar dacă aceste surse s-au epuizat, ea nu pierde speranța și se pregătește pentru o nouă etapă a vieții. „Caut ceva de lucru pe vară și sper să reușesc la o facultate de la Universitatea Agrară de Stat din Chișinău. Mă bucur că Dănuț frecventează grădinița și asta îmi ușurează viața”, spune veselă femeia.

Visul ei cel mai mare este să facă design vestimentar, dacă nu îi va reuși, atunci cu siguranță îl va înlocui cu niște cursuri de croitorie. „Vreau ca Dănuț să aibă o copilărie fericită, să nu ducă lipsă de nimic, iar eu să am putere și sănătate și să cos haine originale”, speră Svetlana Codreanu.

Autor: Ziarul National