07:45:52 17.05.2025
Stiri

Un copil a rămas fără mâini și fără picioare din cauza unei INFECȚII. Ce MIRACOL au reușit medicii?

Știri 30.07.2015 13:11 Vizualizări1525
Un copil a rămas fără mâini și fără picioare din cauza unei INFECȚII. Ce MIRACOL au reușit medicii? mediafax.ro

Un băiat american în vârstă de opt ani, originar din Baltimore, a devenit de curând cel mai tânăr beneficiar al unui dublu transplant de mâini, au anunţat marţi medicii chirurgi din Statele Unite, informează dailymail.co.uk.

Zion Harvey, care şi-a pierdut toate cele patru membre din cauza unei infecţii grave în primii ani de viaţă, a beneficiat de acest transplant dublu de mâini la începutul lunii iulie, realizat la un spital pentru copii din Philadelphia, în cadrul unei intervenţii chirurgicale complexe, ce a avut o durată de 11 ore.

Echipa medicală, alcătuită din 40 de medici, a folosit tije şi şuruburi metalice pentru a ataşa oasele pacientului de cele ale mâinilor primite de la donator. Chirurgii americani au reconectat astfel, cu mare atenţie, artere, vene, muşchi, tendoane şi nervi.

Zion Harvey a contractat o infecţie gravă în primii ani ai copilăriei, care s-a transformat în cangrenă, din cauza căreia medicii au fost nevoiţi să îi amputeze mâinile şi picioarele. El a avut nevoie şi de un transplant de rinichi şi a primit acest organ de la mama lui.

Protezele pentru picioare îi permit lui Zion să ducă o viaţă activă, inclusiv să meargă, să alerge şi să sară. El merge la şcoală şi a învăţat să îşi folosească antebraţele pentru a scrie, pentru a mânca şi pentru a juca jocuri video.

Pacientul va petrece câteva săptămâni în secţia de fizioterapie a spitalului din Philadelphia înainte de a se întoarce în casa lui din Baltimore.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte