Un cercetător rus, care lucra într-o universitatea germană, a fost arestat, sub suspiciunea de spionaj în beneficiul Moscovei
1042
Sputnik
Un cercetător rus, care lucra într-o universitatea germană, a fost arestat, sub suspiciunea de spionaj în beneficiul Moscovei, a anunțat, luni, Parchetul federal din Germania, transmite veridica.ro.
Personajul, reținut încă de vineri și numit de procurori doar Ilnur N., ar fi fost utilizat ca sursă, din octombrie 2020 până luna aceasta, de unul dintre serviciile rusești de informații.
În acest interval, el s-ar fi întânit de cel puțin trei ori cu un agent rus, căruia i-a furnizat informații despre universitate, pentru care a primit bani lichizi.
Comentatorii remarcă faptul că acest caz de spionaj civil survine după multă vreme în care protagoniștii dosarelor de trădare pentru ruși în țările din lumea liberă au fost mai curând militari.
În mai, un fost soldat american a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pentru spionaj în beneficiul Rusiei, a anunţat departamentul Justiţiei de la Washington.
Peter Debbins, 46 de ani, a recunoscut, în noiembrie 2020, că le-a divulgat ruşilor secrete militare. Născut în Statele Unite, dintr-o mamă rusoaică, el a fost racolat de agenţii Moscovei, a semnat un angajament şi a primit un nume de cod încă de la jumătatea anilor 90, înainte de fi fost înrolat în armata americană.
Iniţial, Debbins a servit în forţele terestre, după care ruşii l-au îndemnat să se alăture aşa-numitelor Berete verzi, o unitate de elită a forţelor speciale, unde a ajuns până la gradul de căpitan. Cât timp a fost înrolat, a livrat informaţii despre unităţile din care făcea parte şi a continuat s-o facă şi după 2008, când a părăsit serviciul activ, dezvăluindu-le ruşilor detalii despre foştii săi camarazi, pentru ca şi aceştia să poată fi, eventual, racolaţi.
Potrivit rechizitoriului, Debbins a făcut parte din trupele americane ce au îndeplinit misiuni în Germania şi, ulterior, în Azerbaidjan. Ultimul său contact cu ruşii datează din 2011.
„Debbins şi-a încălcat jurământul de soldat, a trădat forţele speciale şi a primejduit securitatea ţării noastre", a conchis ministrul adjunct al Justiţiei, John Demers, care a adăugat că acest caz reflectă ameninţarea pe care o reprezintă serviciile ruseşti de informaţii pentru militarii americani.
Numai anul acesta, alte două ţări membre NATO au dezvăluit afaceri de spionaj în care militarii lor fuseseră racolaţi de agenţi ruşi. În martie, Italia a anunțat expulzarea a doi funcționari ruși, după ce un ofițer al marinei italiene a fost arestat de carabinieri în flagrant delict de spionaj în beneficiul Moscovei.
Odată cu acesta, a fost reținut și un ofițer rus, acreditat la ambasada țării sale la Roma. Intervenția a avut loc în momentul unei întâlniri conspirative între cei doi, când italianul i-a dat rusului documente clasificate, în schimbul unei sume de bani.
Anterior, și Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși, după descoperirea unei rețele de spionaj militar la Sofia. În august 2020, a fost descoperit un ofițer francez, la post într-o bază NATO, care le-ar fi furnizat serviciilor secrete rusești informații ultrasensibile.
02.04.2026
15:42
1
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
286
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
389
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
315
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
429
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
319
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
355
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
420
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
442
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
02.04.2026
10:41
369
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
02.04.2026
09:34
399
Cabinete-model de limba română, deschise în școlile din UTA Găgăuzia cu sprijinul Ministerului Educației
02.04.2026
08:14
469
Horoscopul zilei 02.04.2026
02.04.2026
13:19
254
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
351
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
290
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
393
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
288
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
331
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
388
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
419
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
02.04.2026
10:41
348
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
02.04.2026
09:34
379
Cabinete-model de limba română, deschise în școlile din UTA Găgăuzia cu sprijinul Ministerului Educației
02.04.2026
08:14
454
Horoscopul zilei 02.04.2026
01.04.2026
22:44
600
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
01.04.2026
20:40
673
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
610
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:03
621
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
01.04.2026
19:08
884
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
733
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
585
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
596
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
726
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
1776
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
623
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
992
Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
731
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
697
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














