Un candidat al Blocului „ACUM” este acuzat că ar fi gestionat defectuos fondurile europene
1703
Candidatul blocului „ACUM”, Dumitru Alaiba, care anterior a deținut funcția de șef adjunct al Direcției Politici, Planificare Strategică și Asistență Externă de la Cancelaria de Stat, ar fi gestionat defectuos fondurile europene, alături de alți doi colegi de-ai săi.
„Autoritățile europene au constatat nereguli în gestionarea fondurilor europene în perioada în care Alaiba activa în cadrul Cancelariei de Stat, fiind responsabil de repartizarea banilor donați de UE, alături de nașul său de cununie, Victor Bodiu. Mai exact, este vorba de două documente oficiale din care reiese clar că autoritățile europene au cerut de urgență ca fondurile să nu mai fie gestionate defectuos de către Cancelaria pe care o conducea nașul lui Dumitru Alaiba, ci să fie administrate de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene”, scrie actual.md.
Sursa citată precizează că ar fi vorba de fonduri alocate în cadrul Programului de Consolidare a Capacităților Instituționale, gestionat până în 2013 la Cancelaria de Stat. Comisia care decidea pentru ce proiecte vor merge fondurile europene era formată din trei moldoveni (Victor Bodiu, Vadim Pistrinciuc și Dumitru Alaiba) și doi reprezentanți ai UE. Potrivit acuzațiilor, cei trei repartizau fondurile pe criterii politice sau în urma unor înțelegeri dubioase cu beneficiarii. Ceilalți doi reprezentanți ai UE din cadrul comisiei s-ar fi plâns autorităților de la Bruxelles, care au constatat, inclusiv într-un raport al Curții Europene de Conturi, nereguli în administrarea suportului financiar al UE”.
În material se face referire și la o scrisoare din 2014 semnată de Comisarul European, Stefan Fule. Acesta era adresată premierului de atunci, Iurie Leancă. Comisarul european i-a mulțumit lui Leancă pentru că fondurile europene au trecut în administrarea MAEIE. „Vreau să vă mulțumesc pentru implicarea personală în asigurarea eficienței și transparenței instituțiilor moldovenești. Disponibilitatea dvs. de a lua atitudine și de a investiga în continuare orice caz de proastă gestiune a fondurilor europene și cooperarea cu Delegația UE la Chișinău are o importanță semnificativă”, se arată în scrisoarea expediată de Fule lui Leancă.
Gestionarea defectuoasă a fondurilor europene este criticată și în raportul Curții Europene de Conturi, unde se specifică o serie de deficiențe în administrarea banilor oferiți de UE. Printre acestea se numără justificarea insuficientă a necesității fondurilor, lipsa progreselor în sectoarele subvenționate sau chiar prezența riscurilor și neconcordanța cu strategiile naționale.
Dumitru Alaiba a avut o reacție scurta pe Facebook: „Au mai rămas două zile de campanie. Mai răbdați minciunile?”.
18.10.2025
18:55
8134
ULTIMA ORĂ // S-a ales praful din ,,patrioții" Moscovei în R. Moldova. Voronin îi aplică lovitura de grație lui Dodon, după ce în plină campanie a dezvăluit că socialistul ar fi luat 860 de mii de euro de la Plahotniuc
16.10.2025
18:31
6857
Partidul lui Ion Chicu se DEZINTEGREAZĂ? Unul dintre greii formațiunii părăsește PDCM
30.09.2025
15:38
9193
VIDEO // „Patriotul” Dodon, foc și pară după ce a PIERDUT lamentabil parlamentarele. Acesta s-a RĂSTIT la un jurnalist din România, pentru că a vrut să ia o declarație în ROMÂNĂ de la Starîș: „Continuați în RUSĂ, lasă-i să învețe, le va trebui”
29.09.2025
12:53
7305
Așa-zisul bloc patriotic se DESTRAMĂ? La mitingul de „amploare” anunțat au participat în jur de 200 de oameni și a durat ZECE minute. Socialistul, după ce PAS și-a asigurat din nou MAJORITATEA parlamentară: „Poporul se trezește”
26.09.2025
21:23
5989
Lovitură dură pentru Șor. Partidul ,,Moldova Mare" condus de Victoria Furtună a fost EXCLUS din cursa parlamentară
26.09.2025
16:35
10296
VIDEO // Cu LACRIMI în ochi, Chirtoacă îi îndeamnă pe colegii săi din PL să voteze cu PAS la alegerile de duminică: „Având în vedere circumstanțele actuale nu aș vrea să distrugem și următorii 25 de ani din istoria noastră prin alegeri greșite”
26.09.2025
15:44
5112
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
26.09.2025
13:59
5020
Așa-zisul bloc patriotic format la Moscova se DESTRAMĂ înainte de alegeri. Irina Vlah și oamenii săi, EXCLUȘI de pe LISTA parlamentară
26.09.2025
10:30
4687
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
24.09.2025
16:13
5211
AUDIO // Condamnatul Șor a DECIS pe cine mizează în ALEGERILE parlamentare din 28 septembrie, după ce blocul „Pobeda” a fost interzis: „Va trebui să șmecherim...”
17.11.2025
13:20
3
Zelenski și Macron semnează un acord pentru posibila achiziție a 100 de avioane Rafale de către Ucraina
17.11.2025
12:17
280
Explozie suspectă pe calea ferată Varșovia-Lublin: atac de sabotaj, afirmă premierul Poloniei Donald Tusk
17.11.2025
10:32
337
Inculpați pedepsiți drastic pentru delapidarea a peste 1 milion de lei: administratorul și contabilul unei firme, condamnați la închisoare pentru fraude financiare complexe
17.11.2025
10:10
289
Președintele filialei Briceni al Partidului „Șor”, acuzat de finanțare ilegală și trimis în judecată
17.11.2025
10:04
331
Trump promite sancțiuni drastice pentru țările care fac comerț cu Rusia și Iranul ar putea fi vizat
17.11.2025
09:17
323
Ministerul Energiei lansează consultări publice pentru dezvoltarea proiectelor eoliene cu stocare în Republica Moldova
17.11.2025
08:28
402
Horoscopul zilei 17.11.2025
17.11.2025
07:59
417
Putin continuă să UCIDĂ copii în Ucraina. Atac masiv al Rusiei în orașul ucrainean Harkov
17.11.2025
07:39
376
Macron întâlnește din nou pe Zelenski: Franța își reafirmă sprijinul pentru Ucraina în contextul negocierilor de pace blocate și al scandalurilor interne de corupție
17.11.2025
06:24
633
Care sunt angajații pe care inteligența artificială nu-i va putea înlocui niciodată . LISTA de 40 de joburi pot fi înlocuite parțial sau complet de IA
16.11.2025
23:49
651
Viktor Orbán: Sprijinul Financiar al UE pentru Ucraina este „O Nebunie” și Accentuă Criza Europeană
16.11.2025
19:08
663
Portul Novorossiisk își reia activitatea de încărcare a petrolului după atacurile ucrainene care au dus la suspendări temporare
671
Prognoza Meteo pentru Republica Moldova: 17 - 23 noiembrie 2025
16.11.2025
10:57
783
Ucraina și Grecia colaborează pentru o nouă rută strategică de aprovizionare cu gaze naturale în contextul atacurilor rusești
16.11.2025
08:44
672
Horoscopul zilei 16.11.2025
16.11.2025
06:47
826
Volodimir Zelenski cere intensificarea apărării aeriene a Ucrainei după atacurile rusești asupra Kievului
15.11.2025
23:04
5386
Ucraina și Rusia cad de acord asupra eliberării a 1.200 de prizonieri ucraineni înainte de sărbători
15.11.2025
21:09
865
Ploi ușoare și temperaturi constante în Republica Moldova, 16 Noiembrie 2025
15.11.2025
17:29
1012
Rusia intensifică atacurile asupra căilor ferate din Ucraina, punând în pericol infrastructura cheie a țării
15.11.2025
11:27
1080
Hamas își menține ferm controlul în Gaza pe fondul incertitudinilor privind viitoarea administrație post-conflict
15.11.2025
07:57
977
Horoscopul zilei 15.11.2025
15.11.2025
05:25
1190
Prețul petrolului în ascensiune după atacul ucrainean care a blocat portul rusesc Novorossiisk
14.11.2025
22:07
1289
Rusia își intensifică producția de bombe planante, amenințând orașele ucrainene cu atacuri mai precise și mai frecvente
14.11.2025
20:39
1148
Republica Moldova se Încălzește, 15 Noiembrie 2025
14.11.2025
20:02
1870
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
Explozie suspectă pe calea ferată Varșovia-Lublin: atac de sabotaj, afirmă premierul Poloniei Donald Tusk
Inculpați pedepsiți drastic pentru delapidarea a peste 1 milion de lei: administratorul și contabilul unei firme, condamnați la închisoare pentru fraude financiare complexe
Președintele filialei Briceni al Partidului „Șor”, acuzat de finanțare ilegală și trimis în judecată
Trump promite sancțiuni drastice pentru țările care fac comerț cu Rusia și Iranul ar putea fi vizat
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.90
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














