Un alt om alt lui Șor riscă să ajungă la PUȘCĂRIE din cauza fugarului. Un lider local din Cimișlia a acceptat, iar ulterior a împărțit circa 3 000 000 de lei proveniți de la „un grup criminal organizat”
2861
Președintele oficiului teritorial Cimișlia al Partidului „Şor”, scos în afara legii în 2023, a ajuns pe banca acuzaților pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din partea unui grup criminal organizat. Bărbatul a acceptat să pună mâna pe circa 3 000 000 de lei, deși ar fi știut că banii aveau o proveniență dubioasă.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie – octombrie 2022, învinuitul a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.
Procurorii au constatat că învinuitul a acceptat aproximativ 2,98 de milioane lei, bani ilegali proveniți de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.
Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Bărbatul riscă o amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale, oamenii legii au aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de 191 000 de lei.
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















