Un agricultor din R. Moldova explică de ce soiurile autohtone de GRÂU oferă avantaje în raport cu cele de import
2183
Rezistența la secetă și îngheț, dar și prețul de achiziție se numără printre avantajele grâului de soiuri autohtone în comparație cu cele de import, afirmă Nicanor Buzovoi, directorul SRL „Agrosfera BM” din Pârliţa, raionul Ungheni, și președintele Asociației Producătorilor de Cereale.
Totodată, chiar dacă grâul autohton cedează puțin semințelor de import sub aspectul productivității, soiurile noastre pot oferi totuși un avantaj economic, care depinde de efectuarea la timp a lucrărilor și de respectarea în totalitate a recomandărilor agro-tehnologice.
În condițiile în care toamna trecută nu au fost ploi și a fost semănat în sol uscat, grâul a răsărit deja primăvara pe terenurile SRL „Agrosfera BM”, iar în prezent este la etapa de înfrățire. Din această cauză, recolta ar putea înregistra o scădere cu 10-20 la sută, dar depinde de mai mulți factori, inclusiv cultura premergătoare, calitatea solului și ar putea fi compensată chiar și de condițiile agro-meteorologice.
„Soiurile autohtone fac față, sunt bune, iar prețul de achiziție a materialului semincer e mai convenabil. Folosesc nu doar semințe de grâu, ci și de porumb autohtone. Am avut și 7,5 tone la ha de grâu, iar la porumb anul trecut am recoltat 11 tone de grăunțe la hectar”, menționează Nicanor Buzovoi.
La Pârlița, au fost însămânțate în acest sezon agricol peste 400 de hectare de teren cu soiurile de gâu obținute de Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”.
Doctorul habilitat în ştiinţe agricole, Boris Boincean, directorul interimar al Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia”, afirmă că instituție pe care o conduce efectuează de cinci ani o analiză comparativă a soiurilor de grâu de origine autohtonă şi din regiunile învecinate, dar şi din statele europene.
Rezultatele analizei au arătat că, în anii favorabili, unele soiuri de import au un potenţial înalt de producţie, iar în cei secetoşi, cum sunt deseori în republica noastră, îşi pierd semnificativ productivitatea în raport cu cele autohtone, care oferă un grad mai înalt de stabilitate.
Pe loturile experimentale ale institutului, soiurile autohtone au depăşit nivelul de productivitate al celor din străinătate. De asemenea, ele sunt mai bine adaptate la condiţiile de mediu ale republicui noastre, în special la schimbările climaterice, lucru confirmat în sezonul agricol din 2020, care a fost secetos, dar şi cel din 2021, cu exces de umiditate.
Menționăm că, pe parcursul celor aproape 80 de ani de existenţă, Institutul „Selecţia” a creat mai bine de 370 de soiuri şi hibrizi de diferite culturi – grâu şi orz de toamnă şi de primăvară, lucernă, floarea-soarelui, soie, fasole, mazăre, măzăriche și sfeclă de zahăr.
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















