VIDEO // Un adolescent de 16 ani, prins în stare de ebrietate la volanul unei motociclete: Alți doi inși surprinși băuți la volan au propus mită polițiștilor și au fost filmați
1908
Un adolescent de 16 ani a fost prins de polițiștii din Ialoveni în timp ce conducea o motocicletă aflându-se în stare de ebrietate alcoolocă. Tot la Ialoveni, a fost prins băut la volanul unei mașini și un tânăr de 19 ani.
Rezultatul testării alcoolscopice a arătat că aceștia aveau o concentrație de 0,34 mg/l și, respectiv, 0,55 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Mijloacele de transport au fost ridicate la parcarea specială, iar pe numele celor doi au fost inițiate procese penale.
Tot noaptea trecută, în jurul orei 3:00, polițiștii de patrulare au stopat în localitatea Giurgiulești din raionul Cahul un automobil de marca „BMW”, la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani din aceeași localitate.
În timpul documentării, polițiștii au constatat faptul că de la bărbat se simte un miros puternic de alcool, motiv pentru care i-a fost propusă testarea alcoolscopică. Șoferul a refuzat categoric și a făcut o tentativă de a mitui polițiștii pentru a nu documenta cazul.
Deși polițiștii i-au explicat conducătorului auto prevederile legislației și răspunderea pe care o poartă în cazul coruperii polițiștilor, acesta oa lăsat, totuși, în portiera automobilului de serviciu, 300 de euro.
Imediat șoferul a fost înlăturat de la volan, iar automobilul a fost transmis unei rude.
Un alt caz similar a avut loc în satul Țarigrad din raionul Drochia, unde un bărbat de 62 de ani, fiind la volanul unui „VAZ”, a fost stopat de polițiști pentru conducerea neuniformă pe drumul din localitate.
Conducătorului auto i-a fost propusă testarea alcoolscopică, dar acesta a refuzat, a urcat la volanul automobilului și a plecat.
Bărbatul a fost depistat de polițiști în apropiere de domiciliul său și a fost dus la sectorul de poliție pentru investigații.
Aflându-se în biroul de serviciu al oamenilor legii, bărbatul le-a propus mită în sumă de 1 200 de lei pentru a nu înregistra cazul.
Deși a fost somat să înceteze acțiunile ilegale, acesta a continuat să se manifeste agresiv și a aruncat banii pe masa polițistului. Acțiunile ilegale ale bărbatului urmează a fi investigate în cadrul unui proces penal.
27.03.2026
05:11
95
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
298
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
283
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
448
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
388
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
430
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
454
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
516
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
496
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
359
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
27.03.2026
05:11
81
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
291
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
279
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
444
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
384
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
426
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
450
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
511
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
492
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
356
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
561
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
471
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
517
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
498
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
651
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
474
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
511
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
562
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
526
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
431
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
518
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
445
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
495
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
479
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
791
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














