UMILINŢĂ SUPREMĂ pentru o ANGAJATĂ! Iată CE A PUS-O PATRONUL să facă
2452
Se întâmplă în România. O tânără angajată pe post de secretară într-o multinaţională a fost concediată în luna august 2012. Aceasta a atacat în instanţă decizia angajatorului şi, de atunci, viaţa ei s-a transformat într-un coşmar, deşi a câştigat procesul, scrie libertatea.ro.
Potrivit sursei, instanţa a hotărât ca tânăra să fie reangajată pe acelaşi post. Şefii ei au decis însă altceva şi, pentru că nu puteau contrazice hotărârea judecătorească, au reangajat-o pe fată ca tocător uman de hârtii.
Cu alte cuvinte, tânăra trebuia ca, opt ore pe zi, să rupă documentele companiei şi numai în bucăţele atât de mici încât să fie indescifrabile.
„Biroul meu era în colţul unei săli mari, la ceva distanţă de colegii mei care erau grupaţi, fără calculator, fără telefon, fără niciun fel de obiect în afară de scaun, masă şi o pungă de gunoi cu hârtiile. Hârtiile trebuia rupte manual, fără foarfecă, nu vorbesc de un tăietor de hârtie, în niciun caz, deşi compania are un astfel de aparat pe care l-am folosit şi eu ca secretară înainte, pentru a distruge aceste documente", a povestit tânăra. Coşmarul ei a durat patru luni, după care fata a demisionat, pentru că nu a mai putut suporta umilinţa.
12.04.2016
10:46
3363
ACCIDENT pe calea ferată. Tânără din capitală, LOVITĂ în plin de un tren
23.09.2015
18:30
4270
ITALIA // O tânără din R. Moldova, împușcată de un bătrânel pentru că refuzase să se căsătorească cu el
24.08.2015
12:15
2521
Tentativă de suicid în capitală
22.07.2015
10:20
3145
Poliția solicită AJUTORUL populației: O tânără din Ștefan Vodă a DISPĂRUT de jumătate de lună!
17.07.2015
14:37
3344
Cricova // A căzut de la etajul cinci al blocului în care locuiește
22.06.2015
15:44
2720
La ÎNCHISOARE pentru că au impus mai multe tinere să se prostitueze
23.04.2015
13:34
2910
A vrut să-și pună capăt zilelor la 17 ani, după ce s-a certat cu iubitul
10.04.2015
12:40
2911
O tânără din capitală a înghițit mai multe pastile, vrând să se sinucidă
25.02.2015
11:42
5630
Tânără din capitală, ÎNJUNGHIATĂ în plină stradă
21.02.2015
12:33
2639
Minoră de 17 ani, URCATĂ cu FORŢA în maşină şi ABUZATĂ sexual
13.02.2015
11:50
2589
Tânără din R. Moldova, la un pas de a fi traficată de către prietena ei
07.11.2014
11:18
3155
UCRAINA // Un microbuz de pe ruta Chișinău-Moscova s-a RĂSTURNAT
25.12.2025
08:19
366
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
346
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
828
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
612
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
524
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
553
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
699
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
693
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
673
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
853
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
823
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
835
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
990
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1122
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1152
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1110
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
978
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1078
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1341
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
1022
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
1013
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
937
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1172
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
857
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
905
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
Horoscopul zilei 25.12.2025
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














