Stiri

Ultimul sunet de clopoțel la 71 de ani

Social 30.06.2013 15:36 Vizualizări

2001

Carieră // O profesoară din satul Pitușca, raionul Călărași, a predat limba română în școală până la vârsta de 71 de ani

Ana Botnari, stagiară

Parascovia Botnari, în vârstă de 72 de ani, a plâns atunci când s-a despărțit de instituția unde a predat limba și literatura română timp de 52 de ani. Și-a încheiat socotelile cu Liceul teoretic din s. Pituşca, r-nul Călăraşi, în anul trecut când cei zece elevi din clasa a cărei dirigintă a fost au absolvit instituția. Primii săi elevi au acum câte 62 de ani. I-a învățat și pe copiii, și pe nepoții acestora.

„Era exigentă”

A dăscălit atâția copii în cele cinci decenii de activitate, încât nu-și mai amintește cu exactitate numărul lor. Primii săi discipoli au acum în jur de 62 de ani, sunt pensionari şi ei. „Unora dintre aceştia le-am învăţat copiii şi chiar nepoţii. Toţi elevii pe care i-am învăţat mi-au fost ca nişte copii ai mei. M-am străduit să-i fac oameni în viaţă, să le dau sfaturi bune şi să le deschid calea spre un viitor decent. Am avut foarte multe cazuri dificile cu elevi şi chiar părinţi, dar am ştiut să ţin piept la orice problemă ieşită în cale”, zice fosta profesoară.

Lidia Fedoruţă, în vârstă de 62 ani, este unul dintre primii învățăcei ai Parascoviei Botnari. „Țin minte că era exigentă, cerea mult de la noi. Ne străduiam să facem față. Nu mai țin minte ce ne preda exact, însă știu că nu era de glumit cu doamna profesoară. Cu ea se făcea carte, chiar dacă eram foarte neastâmpăraţi”, zice fosta elevă, aflată acum la pensie.

Dragoste pentru lectură

Parascovia Botnari îşi aduce aminte cu mari emoţii cum a păşit prima dată în calitate de pedagog în faţa elevilor săi. Anul trecut a părăsit școala din cauză că starea sănătății nu-i mai permitea să profeseze.

Astăzi își amintește că alegerea ei de a deveni profesoară de limba și literatura română a făcut-o într-o perioadă când româna nu era la modă. Dragostea pentru lectură a fost, însă, determinantă. De când se ține minte, citea foarte mult la lumina opaiţului, în vremuri foarte grele. Dar citea să afle cât mai multe. Mai târziu, prin clasa a șaptea, a decis că vrea să fie profesoară. Iar cum lectura era marea ei pasiune, a ales să devină studentă la Litere. După absolvirea facultăţii, tânăra profesoară a fost trimisă să lucreze la Pituşca. Aici și-a găsit marea dragoste care îi este și astăzi alături și o susține în toate.

„Munca pedagogului de la sat este una mult mai grea decât a colegului de la oraş”, scapă printre amintiri o concluzie doamna profesoară. Soții Botnari au crescut un băiat şi o fată cu care se mândresc foarte mult. Feciorul este procuror militar la Cahul, iar fiica - medic în Chişinău.

Profesorul te învață să înveți

Ca orice profesoară, doamna Parascovia zice că are o mulţime de elevi cu care se mândreşte nespus de mult. „Am avut metoda mea aparte de predare a obiectului şi am ştiut întotdeauna să-mi asum răspundere. Puneam suflet în tot ceea ce făceam. Uneori stăteam nopţi întregi, făceam planuri şi controlam sumedenii de evaluări şi teste ale elevilor. Am ştiut să apreciez la justa valoare fiecare elev. Sunt elevi care şi în ziua de azi îmi mulţumesc inteligent şi mă revăd cu mulţi dintre ei la întâlnirile cu absolvenţii”, adaugă profesoara.

Dacă ar fi iarăși la începuturi, ar alege aceeași cale. „Practic, am crescut din talpă noi generaţii ale societăţii noastre. În esență, mă simt profesor, pentru că această calitate nu ţi-o ia nimeni. Calitatea de senator e temporară, depinde de vot, de jocurile politice... Profesoratul e profesorat şi chiar asta simt, îmi place să explic. Am o vocaţie, în sensul latinesc al cuvântului. Acum am rămas cu amintirile frumoase și cu o experiență de viață incomparabilă. De învăţat, înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi”, a înțeles filosofia vieții doamna profesoară.

Despărțirea

Dacă ar fi să compare generațiile de tineri care au crescut sub ochii ei, Parascovia Botnari spune că, astăzi, aceștia au cam tot ce-şi doresc, spre deosebire de mulți alții. Ea îşi aminteşte cu durere în suflet foametea care a lăsat-o mai mult flamândă atât pe ea, cât și pe alți copii ai vremii. „Astăzi, tineretul duce o viaţă decentă, o existenţă incomparabilă cu cea a generaţiilor precedente, dar totuşi sunt copii buni, copii foarte capabili”, crede doamna Parascovia. Privindu-și dintr-o parte foștii elevi, i se umplea inima de fericire când îi vedea conştiincioşi, cu verticalitate, porniți în viaţă „corect”.

Ultimii săi ani de activitate didactică i-a dedicat unei clase cu doar zece elevi. În 2012 s-a despărțit și de ei, și de școală. Cu braţele pline de flori și plângând împreună cu ultimii săi elevi…

Autor: Ziarul National