Un PRIMAR din R. Moldova va achita prejudicii de peste 800 000 de lei, după ce a fost condamnat penal
4156
Primarul unei comune din raionului Anenii Noi a fost condamnat pentru comiterea a două infracțiuni de depășire a atribuțiilor de serviciu și urmează să plătească prejudicii de peste 800 000 de lei. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Căușeni, Sediul Tighina.
În primul caz, primarul a fost recunoscut vinovat de acțiunile de depășire a atribuțiilor de serviciu, comise în anul 2019, și anume, dispunerea demolării unui depozit ce aparține în proprietate unei persoane fizice și înstrăinarea materialelor de construcție la un preț derizoriu, cu ulterioara utilizare în parte a banilor obținuți.
În cel de al doilea caz, depășindu-și atribuțiile de serviciu, a dus în eroare Consiliului local și a înstrăinat bunurile imobile care constituie cota parte a unei persoane juridice, deținută în cadrul unei întreprinderi gestionate de către administrația publică locală. Astfel, prin fapta sa, a cauzat persoanei juridice un prejudiciu material în sumă de 821 399 lei.
Pe primul capăt de acuzare, primarului i-a fost aplicată pedeapsa închisorii pe un termen de 5 ani, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice sau de a exercita activități în domeniul public pe un termen de 5 ani. Executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiționat cu stabilirea unui termen de probațiune de 3 ani.
Totodată, s-a dispus confiscarea în folosul statului a banilor obținuți pe cale ilegală, în sumă de 200 dolari SUA și 8455 lei.
Pe cel de al doilea capăt de acuzare (infracțiunea comisă în anul 2012), instanța de judecată a constatat vinovăția primarului, însă, l-a liberat de răspundere penală pe motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.
Aferent acțiunii civile, instanța a dispus încasarea în mod solidar de la primar și Primăria în care activa a prejudiciului material cauzat în sumă totală de 821 399 lei.
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM















