Trei JUDECĂTORI au ajuns pe banca acuzaților. Magistrații ar fi luat MITĂ pentru ca unii inculpați să obțină verdicte favorabile
2482
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat astăzi în instanța de judecată o cauză penală de învinuire a trei judecători, care sunt acuzați de trafic de influență, a anunțat șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, cei trei judecători, doi fiind soți, au acționat în baza unor înțelegeri prealabile, pentru influențarea și obținerea unor soluții favorabile în cadrul unor cauze penale aflate pe rolul instanțelor de judecată.
„În primul episod, cei doi soți, ambii judecători din cadrul Judecătoriei Chișinău, dar și un alt judecător de la Curtea de Apel Chișinău au acționat împreună în perioada septembrie - noiembrie 2023, cu intenția de a influența colegii lor de la Curtea de Apel Chișinău să aplice o măsură preventivă mai blândă în privința unei persoane arestate preventiv, în schimbul sumei de 3 000 de euro (aproximativ 57 500 de lei - n.r.)”, a menționat Dragalin.
Într-un alt episod, cei doi soți judecători au încercat, în perioada mai - iunie 2023, prin intermediul unei alte persoane, să influențeze activitatea unor funcționari publici din cadrul Agenției Servicii Publice, pentru a facilita obținerea unui permis de conducere, în schimbul unei sume de 800 de euro (aproximativ 15 300 de lei - n.r.).
De asemenea, pe 29 mai 2023, judecătoarea inculpată a susținut că are influență asupra magistraților Curții de Apel Chișinău și îi poate determina să adopte o soluție favorabilă unei persoane condamnate, pe marginea recursurilor declarate împotriva unei hotărâri judecătorești. Pentru această pretinsă influență judecătoarea a cerut bani, fără a specifica o sumă exactă.
Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția.
În vederea garantării executării pedepsei și eventualei confiscări, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor deținute de către inculpați, în valoare de aproximativ 1 550 000 de lei.
Pentru infracțiunea de trafic de influență, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă de la 100 000 la 150 000 de lei sau închisoare de până la 6 ani pentru pretinderea de bani, iar în cazul promisiunii de bani - amendă de la 100 000 la 150 000 de lei sau închisoare de până la 3 ani.
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















