Spațiul aerian al R. Moldova rămâne ÎNCHIS pe toată perioada stării de URGENȚĂ – încă 51 de zile
1963
Spațiul aerian al R. Moldova va rămâne închis pe toată durata perioadei stării de urgență, „în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile”. Astfel, în următoarele 51 de zile vor fi operate doar zboruri autorizate de autorități, potrivit Autorității Aeronautice Civile (AAC) din R. Moldova.
În conformitate cu prevederile Dispoziției nr.5 din 3 martie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a R. Moldova, Autoritatea Aeronautică Civilă poate autoriza utilizarea spațiului aerian în următoarele cazuri:
- Zboruri de repoziționare a aeronavelor civile a operatorilor aerieni naționali și străini;
- zborurile de transport aerian comercial de mărfuri și poștă a operatorilor aerieni naționali și străini;
- zborurile umanitare, de repatriere și de urgențe medicale;
- pentru alte cazuri justificate, circumscrise stării de urgență.
„AAC și Ministerul Apărării monitorizează constant situația și posibilitatea redeschiderii spațiului aerian cât mai curând posibil. În acest sens o ultimă ședință a autorităților a avut loc în data de 03 martie 2022. Urmează a fi examinate toate aspectele prezentate de către reprezentanții instituțiilor ce au participat la ședință și ulterior se va lua o decizie în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă al autorității aeronautice.
Amintim că starea de urgență a fost instituită pe 24 februarie curent, pentru 60 de zile, în legătură cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















