Reacție NERVOASĂ a lui Dodon după ce Curtea i-a refuzat REFERENDUMUL. Vrea să scoată POPORUL în stradă la PROTESTE
13860
„Ceea ce era de demonstrat. Majoritatea parlamentară și partidele de dreapta-unioniste se tem de referendumul pro-Moldova inițiat de președinte. Și au decis să blocheze acțiunile mele, trădându-și din nou slăbiciunea și teama”, a declarat președintele Igor Dodon, la puțin timp după ce Curtea Constituțională a decis că referendumul său este neconstituțional.
Potrivit șefului statului, decizia Curții Constituționale reprezintă „o sfidare în adresa cetățenilor și a libertății lor de a se expune pe subiecte de interes național”.
„La modul practic, CC-ul a redus rolul cetățenilor statului la nivel de simpli alegători, cu utilitate strict electorală, fără capacitate de a interveni și de a se manifesta prin plebiscit în perioada dintre scrutine. CC-ul a făcut uz de diverse acrobații juridice pentru a anula referendumul, probabil la sugestia guvernării, dar și fiindcă membrii CC sunt cetățeni români panicați de efectele sociale ale referendumului.
Prin decizia de azi, CC a demonstrat o dată în plus că este profund politizată, părtinitoare și supusă în mod vădit anumitor influențe ideologice. Jurământul pentru obținerea celei de-a doua cetățenii se face simțit la fiecare decizie a membrilor Curții”, a spus Dodon.
Președintele mai spune că „nu se va opri”. „În ciuda deciziei antidemocratice și sfidătoare a Curții Constituționale, menționez că nu ne oprim în intenția noastră de a consulta poporul pe chestiuni de importanță națională. Vom veni cu alte inițiative în acest sens. Convocăm mâine ședința Consiliului Republican al PSRM, unde vom lua o decizie în această privință. Nu exclud acțiuni în masă în luna septembrie pe 24, în susținerea inițiativei președintelui”, a subliniat Dodon, care a făcut această declarație mai mult în calitate de lider de partid, decât președinte al R. Moldova.
De asemenea, acesta s-a referit și la argumentele formulate de Curtea Constituțională. „Dacă e să ne referim la pretinsa ilegalitate sau neconstituționalitate a întrebărilor supuse referendumului:
1. Cu privire la legea miliardului – această lege constituie o întrebare de interes național la care cetățenii au dreptul să se expună.
2. Cu privire la întrebările ce vizează micșorarea numărului deputaților în parlament și sporirea competențelor președintelui în materie ce ține de dizolvarea Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate. Acestea sunt la fel subiecte care au fost incluse în decret la multiplele solicitări ale cetățenilor R. Moldova, ce au avut drept scop stabilirea opiniei poporului.
3. Cu referire la Istoria Moldovei - această este o întrebare de interes național ce constituie o preocupare fundamentală pentru cetățeni.
4. Cu privire la împuternicirile suplimentare oferite președintelui țării. Este logic și corect politic să le permitem cetățenilor să decidă dacă un președinte ales de peste 800 000 de alegători poate avea mai multe împuterniciri decât un președinte ales de câțiva zeci de deputați”, a conchis Igor Dodon.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
03.10.2026
09:15
03.10.2026
09:14
03.10.2026
08:25
03.10.2026
06:46
03.10.2026
06:34
03.10.2026
02:57
03.10.2026
01:04
02.10.2026
23:28
02.10.2026
21:35
02.10.2026
21:10
02.10.2026
20:43
02.10.2026
19:55
02.10.2026
19:41
02.10.2026
19:36
02.10.2026
19:14
02.10.2026
19:08
02.10.2026
19:02
02.10.2026
18:49
02.10.2026
18:37
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















