Primarul orașului Șoldănești, cercetat PENAL pentru corupție. Oficialul, împreună cu alți subalterni de-ai săi, ar fi perceput sistematic câte 10% din valoarea contractelor atribuite unor agenți economici
2142
Primarul Orașului Șoldănești, Vadim Groza, dar și alți angajați ai administrației publice locale sunt cercetați penal în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici, în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de Primărie.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții sunt documentați în mai multe episoade în care au primit bani de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității.
„În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10% la sută din valoarea contractelor”, arată CNA.
Oamenii legii au desfășurat acțiuni de urmărire penală în biroul, domiciliul și automobilul primarului orașul Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală.
La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















