O nouă PROVOCARE. Cetățenii din stânga Nistrului sunt avertizați că la ora 19.00 „ucrainenii vor BOMBARDA obiectivele MILITARE din regiune”. Kievul INFIRMĂ acuzațiile și susține că, de fapt, Rusia ar urma să lanseze RACHETE
11119
Mai mulți cetățeni din stânga Nistrului ar fi primit SMS-uri cu avertismentul de a părăsi regiunea până la ora 19.00, deoarece ucrainenii ar urma să lanseze rachete asupra obiectivelor militare din Transnistria.
SMS-urile ar fi fost transmise de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). De partea cealaltă, serviciul de informații al Ministerului Apărării de la Kiev infirmă această informație, menționând că, de fapt, Moscova ar intenționa să lanseze rachete asupra regiunii, pentru ca ulterior să dea vina pe Ucraina.
„Rusia pregătește o lovitură cu rachete asupra regiunii transnistrene, cu victime în rândul civililor. Locuitorii nerecunoscutei „republicii moldovenești nistrene” primesc SMS-uri din partea Forțelor Armate și a serviciilor speciale ale Ucrainei. Acestea conțin un avertisment despre faptul că urmează să fie lansate „rachete” pe teritoriul regiunii transnistrene.
Citat dintr-un mesaj FALS: „Serviciul de Securitate al Ucrainei îndeamnă civilii să se evacueze în regiuni mai sigure. Vă asigurăm că Forțele Armate ale Ucrainei nu doresc să facă rău civililor, dar oamenii care au vor rămâne în orașe vor fi percepuți ca reprezentanți ai grupurilor de sabotaj și vor fi eliminați fără niciun avertisment. Exact la ora 19.00 se vor efectua bombardamente cu rachete și dispozitive artilerie asupra obiectivelor militare pe teritoriul republicii”.
Aceste rapoarte sunt distribuite activ de resursele informaționale de propagandă rusă.
Ucraina nu are nimic de-a face cu aceasta și alte provocări similare. Astfel de falsuri și incidente, care ar putea avea loc pe teritoriul Transnistriei, nu sunt altceva decât o altă provocare a serviciilor speciale ruse împotriva Ucrainei şi R. Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.
SBU, într-un comunicat de presă, a infirmat că Transnistria ar fi o țintă a Ucrainei.
„Serviciile speciale ruse și-au pus drept scop zguduirea situației în așa-zisa republica transnistreană. Acest lucru este dovedit nu numai de exploziile de pe teritoriul nerecunoscutei republici, ci și de o serie de mesaje informaționale difuzate de propagandiștii ruși. Probabil, după „expunerea puternică a neonaziştilor cu semnături ilizibile”, care au devenit adevărate „memeuri”, FSB a inventat o nouă activitate.
Printre altele, în numele SBU, diverse canale de Telegram le cer „cetățenilor din Transnistria” să se evacueze, deoarece ar urma bombardamente din partea artileriei Ucrainei. Vă îndemnăm să nu credeți în aceste falsuri. Toți locuitorii din Transnistria, dar și din întreaga Europă trebuie să înțeleagă că principala amenințare este Rusia. Anume din cauza acțiunilor inadecvare ale conducerii Rusiei pot avea loc tot felul de provocări”, se arată în comunicatul SBU.
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















