Noi DETALII despre inșii care au ARUNCAT o tânără peste geam de la etajul șapte. Cine sunt AGRESORII și ce „păcate” mai au
6961
deschide.md Oleg Onișchiv, Nicolai Grecinev, Igor Mahomedov (23 de ani), Alexandru Golcov, Dmitri Bugaescu (26 de ani) și Dmitri Cojuharov (30 de ani) ar fi tinerii care au violat două tinere, după care pe una, în vârstă de 16 ani, au aruncat-o peste geam de la etajul șapte al unui apartament din capitală, transmite deschide.md.
Sursa citată menționează că fetele ar fi practicat prostituția, iar câțiva dintre agresori nu sunt la prima abatere de la lege. Unul dintre ei, care acum este anunțat în căutare, a fost implicat în asaltul în stil mafiot, din data de 17 februarie 2017, asupra unui magazin de piese auto din comuna Stăuceni, soldat cu decesul unuia dintre atacatori.
Citește și: Chișinău: Șase inși au VIOLAT două tinere, după care au aruncat o fată peste geam, de la etajul șapte
Potrivit unor surse apropiate anchetei, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, sâmbăta trecută, pe 4 mai, cei șase tineri au mers împreună la frigărui, iar spre seară au hotărât să-și satisfacă poftele sexuale și au căutat pe un site de anunțuri fete care prestează servicii sexuale contra bani.
Astfel, Oleg Onișchiv, Nicolai Grecinev, Igor Mahomedov, toți cu vârste de 23 de ani, împreună cu Alexandru Golcov și Dmitri Bugaescu, ultimii de câte 26 de ani, dar și cu Dmitri Cojuharov, în vârstă de 30 de ani, s-au înțeles și au mers la apartamentul pe care-l închiriau cele două victime pe strada Anestiade din centrul capitalei.
Aici le-au găsit pe cele două tinere în vârstă de 21 și 16 ani, care ar fi prestat servicii sexuale contra bani. De la ora 21:50 și până la 22:50, aceștia, prin constrângere fizică şi psihică, au violat victimele, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, ar fi aruncat-o pe minoră de la balconul apartamentului, aflat la etajul 7. Cealaltă victimă a reuşit să fugă, alertându-i pe oamenii legii.
Oleg Onișchiv, Nicolai Grecinev, Igor Mahomedov, dar și Alexandru Golcov au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia și-au recunoscut parțial vina, iar astăzi urmează să fie escortați la Judecătoria Ciocana pentru a li se elibera mandate de arest.
Ceilalți doi, Dmitri Bugaescu și Dmitri Cojuharov, au fost anunțați în căutare, iar procurorii în comun cu ofițerii de investigație întreprind toate măsurile pentru a identifica locul aflării acestora ca să-i încătușeze. Cinci tineri sunt originari din capitală, iar Dmitri Cojuharov - din suburbia Stăuceni.
Cojuharov este fost luptător MMA, iar în luna februarie 2017, împreună cu alți peste 15 interlopi, a fost implicat în atacul banditesc de la magazinul de piese auto „Motus Auto MG" din Stăuceni, care s-a soldat cu decesul unuia dintre atacatori, după ce proprietarul magazinului a deschis focul asupra acestora.
Același Cojuharov a figurat și în lista persoanelor reținute de poliție în legătură cu protestele postelectorale din aprilie 2009.
Totodată, este de menționat că unul dintre reţinuţi a comis violul în timp ce se afla sub măsura preventivă - arest la domiciliu - aplicată pentru o infracţiune de tâlhărie, comisă acum două luni. Iniţial, acesta a fost cercetat în stare de arest, iar ulterior, magistraţii de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, i-au schimbat măsura preventivă, eliberându-l din izolator şi plasându-l în arest la domiciliu. Acum el va fi tras la răspundere inclusiv pentru dublu viol şi tentativă de omor.
16.12.2025
15:43
67
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
15.12.2025
20:29
639
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
664
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
634
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
732
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
1022
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
13.12.2025
20:47
1205
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
12.12.2025
20:22
1198
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
15:52
1231
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
14:46
1122
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
11.12.2025
21:02
1157
Schimbări meteorologice pe 12 decembrie 2025: Republica Moldova
16.12.2025
15:12
1
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
229
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
185
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
215
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
302
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
266
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
334
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
459
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
488
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
446
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
623
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
565
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
744
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
591
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
630
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
783
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
653
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
763
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
654
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
663
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
624
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
683
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
662
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
787
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
624
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














