„Moldovagaz” flutură cu ACORDUL semnat cu „Gazprom” în toamna anului 2021, pe care rușii l-au CĂLCAT în picioare de câte ori au vrut. Compania enumeră OBLIGAȚIILE Chișinăului în privința gazelor de care nu mai are nevoie Transnistria
2263
Compania „Moldovagaz” insistă că a procedat corect, în conformitate cu acordul semnat cu „Gazprom” în toamna anului 2021, atunci când a decis să livreze malului drept al Nistrului gazele de care nu mai are nevoie Transnistria. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care malul drept al Nistrului mai are stocuri de gaze procurate de „Energocom”, iar autoritățile își doresc să le valorifice pentru a aduna lichidități și a procura gaze la prețuri mai mici de pe piață.
Potrivit „Moldovagaz”, „Gazprom” a asigurat, în luna martie curent, livrarea a gazelor naturale în volum total de 176,7 milioane de metri sau 5,7 milioane de metri cubi pe zi, insuficiente pentru ambele maluri ale Nistrului.
„Prin urmare, volumele livrate integral au fost redirecționate către consumatorii din partea stângă a Nistrului. În legătură cu încălzirea temperaturii aerului de afară și, totodată, reducerea cererii S.A. „Energocom” de procurare a energiei electrice de la „Moldavscaia GRES” în a doua jumătate a lunii curente, consumul de gaze naturale pe partea stângă a Nistrului s-a diminuat considerabil. În consecință, gazele naturale contractate au început să se acumuleze pe contul de echilibrare operațională (OBA) la punctele de interconectare ale sistemelor de transport gaze ale Ucrainei și R. Moldova. Totodată, conform condițiilor contractuale cu SAP „Gazprom”, abaterile de la volumele stabilite pot fi maximum în limita de „minus” 5%, iar calculele demonstrează că volumul prelevărilor efective era sub „minus” 6,8%. În vederea neadmiterii încălcării condițiilor contractuale cu SAP „Gazprom”, SA „Moldovagaz” a preluat gazele naturale neprelevate de SRL „Tiraspoltransgaz” în decursul a patru zile a câte 500 de mii de metri cubi pe zi”, explică conducerea „Moldovagaz”.
În rezultatul solicitării Guvernului de a folosi pentru malul drept al Nistrului doar gazele procurate de la „Energocom”, „Moldovagaz” și-a revăzut decizia.
„Pe data de 21 martie 2023, în cadrul ședinței comune dintre SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”, s-a constatat revenirea din 22 martie 2023 la consumul integral al gazelor naturale livrat de SAP „Gazprom” zilnic de către partea stângă a Nistrului și s-a punctat asupra oportunității solicitării în termeni prevăzuți a revizuirii volumelor contractate”.
De asemenea, compania amintește că acordul de furnizare a gazelor naturale pentru R. Moldova, semnat de S.A. „Moldovagaz” și SAP „Gazprom”, este valabil până la 30 septembrie 2026.
Guvernul R. Moldova, prin intermediul ministrului Energiei, Victor Parlicov, a solicitat astăzi factorilor de decizie de la „Moldovagaz” să procure gaz din stocurile făcute de „Energocom”, astfel ca să fie acumulate lichidități pentru a face achiziții noi, la prețuri de circa 500 de dolari mia de metri cubi.
Anterior, rușii au decis unilateral să micșoreze cantitatea de gaze livrată către R. Moldova, determinând guvernarea de la Chișinău să găsească soluții rapide pentru a depăși criza energetică în prag de iarnă. La finele anului trecut, autoritățile de la Chișinău au acceptat ca toată cantitatea de gaze livrată de ruși să fie cedată Transnistriei în schimbul energiei electrice procurate de către malul drept de la centrala de la Cuciurgan. Odată cu încălzirea vremii, transnistrenii nu mai au nevoie de atâtea gaze și „Moldovagaz” a încercat să le vândă malului drept al Nistrului, fără a consulta Guvernul R. Moldova.
31.03.2026
02:11
58
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
30.03.2026
22:06
428
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
318
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
424
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
391
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
444
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
421
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
476
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
444
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
473
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
22:06
408
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
304
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
410
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
376
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
431
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
408
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
463
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
431
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
462
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
506
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
462
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
468
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
442
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
438
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
457
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
818
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
505
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
524
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
872
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
712
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
786
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
658
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1486
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
795
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
550
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














