13:16:36 13.11.2025
Stiri

Mită de 200 000 de EURO pentru oficial din R. Moldova. Banii ar fi fost transmiși chiar în biroul de serviciu al funcționarului

Actualitate 11.11.2021 11:21 Vizualizări4809
Mită de 200 000 de EURO pentru oficial din R. Moldova. Banii ar fi fost transmiși chiar în biroul de serviciu al funcționarului

Fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale (CSPLN), Roman Ostapenco, a fost reținut, cu puțin timp în urmă, de către ofițerii și procurorii anticorupție într-un dosar, în cadrul căruia este cercetat pentru o mită de 200 000 de euro. Banii i-ar fi primit pentru a aranja un contract, prin intermediul căruia un teren public urma să intre în posesia unui agent economic.

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), infracțiunea a fost comisă în 2015, în perioada în care bănuitul deținea funcția de șef al CSPLN, iar dosarul a fost inițiat în 2021, în baza denunțului depus de agentul economic.

Fostul șef al CSPLN i-ar fi promis directorului unui SRL din capitală să-i dea în folosință un teren din strada Decebal 72/2, ce aparținea Centrului sportiv și Ministerului Sportului, ca ulterior acesta să poată fi trecut din proprietate publică în privată. Pentru a perfecta actele necesare, șeful CSPLN i-ar fi cerut 200 000 de euro, bani pe care i-ar fi primit de la denunțător chiar în biroul său de serviciu.

Deși legislația stipulează expres că terenurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, funcționarul ar f consimțit să încheie acest contract și să-l ajute pe agentul economic să intre în posesia lotului.

În baza materialelor acumulate, ofițerii CNA și procurorii au descins în această dimineață cu percheziții la domiciliul fostului șef al Centrului sportiv. Ostapenco a fost recunoscut ca bănuit și reținut pentru 72 de ore.

Acesta este cercetat pentru coruperea pasivă și riscă până la 15 ani de pușcărie.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
13.11.2025 08:22 426 Horoscopul zilei 13.11.2025
Top stiri
13.11.2025 08:22 398 Horoscopul zilei 13.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.63 1 USD 16.96 1 RON 3.86 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte