Stiri

Ministrul Apărării de la București a DEMISIONAT

Actualitate 24.10.2022 12:24 Vizualizări1100
Ministrul Apărării de la București a DEMISIONAT

Ministrul Apărării de la București, Vasile Dîncu, și-a anunțat luni demisia, el motivându-și decizia prin imposibilitatea colaborării cu președintele Klaus Iohannis. Demisia vine la mai bine de două săptămâni de la declarațiile sale că „războiul din Ucraina va mai continua și că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”, declarații taxate inclusiv de către președinte Klaus Iohannis. „Probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziții”, a reacționat atunci președintele.

Anunțul a fost făcut de Dîncu pe Facebook, el spunând că în această dimineață i-a înaintat demisia sa premierului Nicolae Ciucă. „Subsemnatul Vasile Dîncu, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție. Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.

Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României”, a scris Dîncu, citat de Hotnews.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat spunând că i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să preia interimatul la Apărare. „Îi respect decizia lui Vasile Dîncu și îi mulțumesc pentru activitatea sa în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Am avut deja o discuție cu premierul Nicolae Ciucă și i-am solicitat să preia interimatul la MAPN, pentru că România are obligația să asigure stabilitate pe flancul estic al NATO”, a precizat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

În 8 octombrie, Vasile Dîncu a spus, într-o intervenție avută la postul Prima TV că „războiul din Ucraina va mai continua și că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”. „Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a susținut Dîncu.

Dîncu a declarat, de asemenea, că „Rusia are resurse să prelungească războiul și că „ideal ar fi să se ajungă la o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat, negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.94 1 USD 17.22 1 RON 3.80 1 RUB 0.20 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri