VIDEO // Marcel Spatari a DEMISIONAT. Prim-ministra Gavrilița a desemnat viitorul MINISTRU al Muncii și Protecției Sociale
2563
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a demisionat din funcție. Anunțul a fost făcut luni, 9 ianuarie, de către prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă la Guvern.
În locul lui Marcel Spatari a fost numit directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alexei Buzu.
Atât Marcel Spatari, cât și Alexei Buzu au fost prezenți astăzi lângă premierul Gavrilița la conferința de presă, iar șefa Guvernului a punctat că demisia primului ar fi determinată de „motive personale”.
Natalia Gavrilița a adăugat că Marcel Spatari se va reuni cu familia, care este stabilită la București.

Alexei Buzu
Alexei Buzu este directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, organizație care promovează egalitatea de gen și incluziunea în R. Moldova. Alexei are o experiență de 15 ani în care a oferit suport și consultanță organizațiilor locale, internaționale inclusiv autorităților centrale în dezvoltarea programelor evaluarea politicilor publice.
Totodată, din toamna anului trecut Alexei Buzu exercită funcția de președinte al Consiliului de Administrare al Centrului Analitic Independent Expert-Grup.
04.02.2026
04:04
28
Trump se laudă că l-a convins pe Putin să oprească o săptămână atacurile în Ucraina și spune că nu e surprins de reluarea bombardamentelor asupra Kievului
04.02.2026
02:33
211
Tragedie în Marea Egee: 15 imigranți mor după ce barca lor se ciocnește de o navă a pazei de coastă lângă insula Chios
04.02.2026
00:59
297
MAE avertizează românii care călătoresc în Spania: cod roșu în Sevilla și Cadiz, cod portocaliu de vânt în Malaga
03.02.2026
23:57
368
Agenție iraniană publică imaginea unei baze aeriene cu militari francezi din Emirate. Macron: „Suntem foarte atenți la această situație”
03.02.2026
23:08
389
Ultimul supravieţuitor al accidentului cu microbuzul de suporteri PAOK din Timiş ar putea fi transferat la Salonic miercuri
03.02.2026
21:37
462
Putin recunoaște frânarea puternică a economiei ruse: creștere de doar 1% în 2025, pe fondul războiului și al inflației
03.02.2026
21:09
526
Moldova trece de la ger la temperaturi pozitive – vremea de miercuri, 4 februarie 2026
03.02.2026
20:24
393
Misiune TAIEX la Chișinău pentru evaluarea supravegherii pieței, pas important spre acordul ACAA cu Uniunea Europeană
03.02.2026
20:23
487
Cătălin Botezatu, jefuit în plin Mayfair de un ceas Richard Mille rar, evaluat la 2 milioane de lire sterline
03.02.2026
19:55
875
Ucraina acceptă planul SUA–UE pentru armistițiu cu Rusia: răspuns militar occidental în 24–72 de ore la încălcarea încetării focului
04.02.2026
02:33
49
Tragedie în Marea Egee: 15 imigranți mor după ce barca lor se ciocnește de o navă a pazei de coastă lângă insula Chios
04.02.2026
00:59
270
MAE avertizează românii care călătoresc în Spania: cod roșu în Sevilla și Cadiz, cod portocaliu de vânt în Malaga
03.02.2026
23:57
346
Agenție iraniană publică imaginea unei baze aeriene cu militari francezi din Emirate. Macron: „Suntem foarte atenți la această situație”
03.02.2026
23:08
368
Ultimul supravieţuitor al accidentului cu microbuzul de suporteri PAOK din Timiş ar putea fi transferat la Salonic miercuri
03.02.2026
21:37
440
Putin recunoaște frânarea puternică a economiei ruse: creștere de doar 1% în 2025, pe fondul războiului și al inflației
03.02.2026
21:09
507
Moldova trece de la ger la temperaturi pozitive – vremea de miercuri, 4 februarie 2026
03.02.2026
20:24
372
Misiune TAIEX la Chișinău pentru evaluarea supravegherii pieței, pas important spre acordul ACAA cu Uniunea Europeană
03.02.2026
20:23
470
Cătălin Botezatu, jefuit în plin Mayfair de un ceas Richard Mille rar, evaluat la 2 milioane de lire sterline
03.02.2026
19:55
856
Ucraina acceptă planul SUA–UE pentru armistițiu cu Rusia: răspuns militar occidental în 24–72 de ore la încălcarea încetării focului
03.02.2026
19:02
527
Parchetul francez cere interdicţie de a candida, punând sub semnul întrebării şansele lui Marine Le Pen la prezidenţialele din 2027
03.02.2026
18:29
522
Maia Sandu, întrevedere istorică la Chișinău cu șefii parlamentelor baltice: modelul Estoniei, Letoniei și Lituaniei arată avantajele integrării europene pentru Moldova
03.02.2026
17:51
527
Român și grec arestați pentru sabotarea unor nave militare germane în portul Hamburg
03.02.2026
17:26
530
Macron pregătește reluarea dialogului cu Putin, dar acuză Moscova că nu vrea cu adevărat pace în Ucraina
03.02.2026
16:58
686
Sprijin financiar de 90 de MILIOANE de lei din partea statului, pentru construcția unui complex furajer modern de 218 milioane lei
03.02.2026
15:33
605
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
03.02.2026
15:06
598
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
03.02.2026
14:20
615
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
13:08
617
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
697
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
993
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
1032
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
674
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
689
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
678
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
1006
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.03
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














