09:58:05 14.11.2025
Stiri

Ilan Șor a REVENIT în R. Moldova? Măsuri sporite de securitate la conferința susținută de liderul Partidului „ȘOR”: „Dezvăluirile pe care le voi face vor deranja mult „zeii” politicii de pe Bîc”

Partide/Comunicate 04.03.2020 08:53 Vizualizări7780
Ilan Șor a REVENIT în R. Moldova? Măsuri sporite de securitate la conferința susținută de liderul Partidului „ȘOR”: „Dezvăluirile pe care le voi face vor deranja mult „zeii” politicii de pe Bîc”

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, va susține astăzi o conferință de presă la Chișinău, în unul dintre cele mai luxoase hoteluri din capitală. Organizatorii conferinței de presă susțin că jurnaliștii care vor întârzia nu vor fi admiși la conferință. De asemenea, nu este precizat dacă acesta va susține conferința prin skype sau chiar va fi prezent fizic.

„Voi susține azi o conferință de presă. Am multe de comunicat presei și, respectiv, opiniei publice. Promit că va fi interesant, iar dezvăluirile pe care le voi face vor deranja mult „zeii” politicii de pe Bîc”, a scris Șor pe pagina sa de Facebook.

„Partidul Politic „ȘOR” are onoarea să vă informeze că astăzi, 4 martie, liderul formațiunii, deputatul Ilan Șor, va susține o conferință de presă. Sunt invitate toate instituțiile mass-media, iar accesul la eveniment va fi posibil în baza legitimațiilor de serviciu.

Citește și: Ilan Şor s-ar afla ACUM în R. Moldova: „El are zilnic discuţii cu alegătorii"

De asemenea, vă atenționăm că înregistrarea jurnaliștilor va începe la ora 17.30. Vă rugăm să vă prezentați în timp util în vederea acomodării. Jurnaliștii care vor întârzia nu vor avea acces în sala de conferințe pentru a nu periclita desfășurarea acesteia și activitatea celorlalți colegi”, se arată în invitația Partidului „ȘOR”.

De menționat că Șor ar fi părăsit R. Moldova în iunie 2019, după ce PD a cedat puterea majorității „ACUM” – PSRM. Unii spun că acesta s-ar afla acum în Israel, stat care nu-și extrădează cetățenii. Pe de altă parte, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a declarat în nenumărate rânduri că Șor s-ar afla și acum în R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
14.11.2025 08:43 43 Horoscopul zilei 14.11.2025
13.11.2025 08:22 686 Horoscopul zilei 13.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.64 1 USD 16.92 1 RON 3.86 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte