Fostul președinte al Academiei de Științe a Moldova, pe banca ACUZAȚILOR: Duca riscă să stea la ÎNCHISOARE
3587
Fostul președinte al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Gheorghe Duca, și soția acestuia, fost rector al Universității Academiei de Științe, vor ajunge pe banca acuzaților, după ce Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală pe numele lor.
Soții Duca sunt învinuiți de depășirea atribuțiilor de serviciu soldată cu un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.
Potrivit procurorilor, soții învinuiți, deținând funcții de conducere în cadrul AȘM și, respectiv, al Universității acesteia, având atribuții de gestionare a finanțelor și contabilității, ar fi comis un șir de încălcări care au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 929 536,67 de lei.
Aeștia și-ar fi atribuit în mod ilicit salarii mai mari pentru activitățile de administrare și cercetare desfășurate decât zilele efectiv lucrate, precum și prime și sporuri nejustificate, aflându-se frecvent în deplasări de serviciu peste hotarele țării și concedii de recuperare, fapt neindicat în tabelele de pontaj.
Soții Duca au fost obligați să nu părăsească republica pe durata anchetei, iar pe casa de locuit a acestora a aplicat sechestru, fiind înaintată și o acțiune civilă în vederea reparării prejudiciului cauzat.
Gheroghe și Maria Duca au demisionat din funcții în plin proces penal.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o amendă de la 32 500 la 57 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani. De asemenea, cei doi nu vor avea dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 2 la 5 ani.
14.08.2014
17:11
17.04.2014
18:01
13.03.2014
10:45
11.02.2014
17:36
04.09.2013
10:32
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
02.07.2026
21:37
02.07.2026
19:39
02.07.2026
19:06
02.07.2026
17:23
02.07.2026
17:16
02.07.2026
17:04
02.07.2026
16:51
02.07.2026
16:33
02.07.2026
16:23
02.07.2026
15:36
02.07.2026
14:51
02.07.2026
14:20
02.07.2026
13:41
02.07.2026
13:34
02.07.2026
12:35
02.07.2026
11:48
02.07.2026
10:52
02.07.2026
10:31
02.07.2026
10:20
02.07.2026
09:50
02.07.2026
09:33
02.07.2026
08:26
02.07.2026
07:42
02.07.2026
06:33
02.07.2026
01:29
02.07.2026
01:16
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski

















