Dodon s-a RĂZGÂNDIT și va promulga legea privind activitatea ONG-urilor: Șeful statului a pus o condiție
2266
Președintele Igor Dodon susține că în această săptămână Parlamentul va aproba în lectura a doua legea privind ONG-urile, iar dânsul o va promulga, pentru ca R. Moldova să primească tranșa a doua din asistența macrofinanciară de 30 de milioane de euro din partea UE. Totuși, șeful statului vorbește despre modificarea unor articole, iar în acest sens ar fi fost identificat „un consens”. Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, nu înțelege cum pot fi modificate unele articole din proiectul de lege, după ce reprezentanții Comisiei juridice din Parlament au aprobat deja raportul final cu privire la acest act legislativ.
„Eu mi-am exprimat public opinia privind acest proiect de lege. S-a găsit un consens pentru modificarea unor articole, care ar putea minimizeze riscurile de implicare a forțelor externe în politica internă a R. Moldova. Dacă amendamentele vor fi susținute, atunci legea va fi votată în lectura a doua, iar eu o voi promulga”, a declarat în această dimineață șeful statului, după ședința tradițională cu participarea spicherului și a premierului.
De partea cealaltă, fostul președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul Sergiu Litvinenco, nu înțelege despre ce modificări poate fi vorba, mai ales că, regulamentar, acest lucru nu e posibil.
„În primul rând, nu prea înțeleg cum „se pot modifica articole” în condițiile în care Comisia juridică a aprobat deja raportul final cu privire la proiectul respectiv. Așteptăm, probabil, un nou „artificiu” juridic de la marii juriști ai PSRM-ului!?
Pe de altă parte, nu știu unde au găsit ei „riscuri de implicare a forțelor externe în politica internă a R. Moldova”. Care articol prevede posibilitatea ipotetică a unei atare situații? De vorbit au tot vorbit de asta, dar când îi întrebai la concret ce îi deranjează – nu puteau răspunde. Și nici propuneri de amendare nu au prezentat.
Mă întreb, de asemenea, dacă fundațiile vor primi vreo „derogare” de la aplicarea legii în situația în care aceasta intră în vigoare la momentul publicării sau se va insista, așa cum a propus Vasile Bolea, punerea ei în aplicare după alegerile prezidențiale…”, a comentat Litvinenco pe Facebook.
17.06.2026
20:40
299
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
355
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
336
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
423
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
468
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
420
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
477
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
544
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
491
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
387
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
20:40
249
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
325
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
325
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
414
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
457
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
411
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
471
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
533
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
485
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
381
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
496
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
442
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
604
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
508
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
536
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
488
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
678
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
634
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
803
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
875
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
959
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
944
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
870
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1275
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1228
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














