DOC // Comisia pentru Situații Excepționale OBLIGĂ autoritățile publice centrale și locale, agenții economici, dar și simplii cetățeni să ECONOMISEASCĂ la maximum energia electrică. LIFTURILE s-ar putea opri în orele de vârf
1970
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a intervenit astăzi, 25 octombrie, cu noi măsuri în vederea reducerii consumului de resurse energetice pentru evitarea întreruperilor de energie electrică.
Potrivit Dispoziției aprobate în cadrul ședinței de astăzi, administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor asigura funcționarea instalațiilor de încălzire în regim minim sau la o temperatură ce nu va depăși 19° C, iar în afara orelor de lucru - de plus 15° C, în măsura în care capacitățile tehnice permit acest lucru.
De asemenea, iluminatul interior al clădirilor va fi redus cu cel puțin 30 la sută, acolo unde este posibil, și va fi deconectat imediat ce încăperile vor fi eliberate.
În același timp, urmează a fi deconectate havuzurile, vitrinele, iluminatul decorativ, arhitectural și publicitar, cu excepția iluminatului firmelor în timpul orelor de program.
Funcționarea scărilor rulante/escalatoarelor urmează a fi întreruptă între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, cu excepția celor utilizate pentru transportarea mărfurilor și greutăților, precum și a cazurilor când suspendarea poate afecta securitatea și sănătatea oamenilor.
Conform dispoziției CSE, întreprinderile care folosesc în procesul de producere cuptoare electrice și instalații de topire electrică vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor 07:00-11:00 și 18:00-23:00.
În aceleași intervale de timp, administratorii întreprinderilor de alimentare cu apă și canalizare vor reduce la minimum consumul de energie electrică prin reglarea regimului de funcționare a pompelor bazinelor de acumulare.
Măsuri necesare pentru reducerea consumului de energie electrică vor fi întreprinse și de către autoritățile publice centrale și locale. Acestea includ reducerea consumului de energie electrică, în special, în orele de vârf, înlocuirea lămpilor incandescente cu becuri de tip LED și întreruperea iluminatului stradal pe timp de zi (între orele 07:00-18:00).
La rândul lor, administratorii blocurilor de locuit și ai altor clădiri cu ascensoare vor plasa, la parter, anunțul prin care se recomandă evitarea folosirii liftului în intervalele 07:00-11:00 și 18:00-23:00.
Datele privind consumul lunar de energie electrică al instituțiilor publice, comparativ cu ultimii trei ani precedenți, vor fi transmise de către furnizorii și distribuitorii de energie electrică și publicate pe site-ul controlezfactura.gov.md de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Conform dispoziției CSE, derogarea adoptată anterior privind scutirea SA „Termoelectrica” de la plata accizei pentru păcură se va aplica și altor agenți economici care efectuează importuri pentru aceasta.
În vederea atenuării șocurilor de majorare a dobânzilor la creditele contractate de întreprinderile mici și mijlocii, membrii CSE au decis să împuternicească Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) să administreze și să utilizeze mijloacele financiare, în valoare de 200 milioane de lei cu destinația „susținerea întreprinderilor mici și mijlocii”pentru compensarea dobânzilor achitate, aferente perioadei 1 august 2022 – 31 decembrie 2022, la creditele bancare și/sau nebancare investiționale contractate de întreprinderile mici și mijlocii în valută națională, care erau active la data de 1 august 2022.
Regulamentul privind modul de compensare a dobânzilor urmează a fi aprobat prin hotărâre de Guvern. Pentru asigurarea transferului compensațiilor către ÎMM-urile beneficiare, ODA va putea utiliza utiliza posibilitățile tehnice ale serviciului MPay.
O altă decizie ține de alocarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a mijloacelor financiare, în valoare de 102,1 mii lei, din fondul de intervenție al Guvernului. Astfel, vor fi achitate cheltuielile suportate pentru transportarea ajutorului umanitar acordat Ucrainei.
0
Preotul britanic care a cucerit lumea cu satul parohial fictiv al bunătății și acceptării
135
Valeriu Chiveri: Procesul de reglementare transnistreană trebuie accelerat, avem tot sprijinul pentru reintegrare
01.04.2026
08:39
111
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
352
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
483
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
519
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
464
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
530
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
583
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
555
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
0
Valeriu Chiveri: Procesul de reglementare transnistreană trebuie accelerat, avem tot sprijinul pentru reintegrare
01.04.2026
08:39
40
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
346
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
477
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
513
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
458
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
526
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
579
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
552
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
484
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
492
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
722
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
658
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
706
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
665
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
728
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
770
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
760
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1464
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
675
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
796
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
810
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
770
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
887
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
881
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
Horoscopul zilei 01.04.2026
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














