Declarație SFIDĂTOARE a lui Dmitri Medvedev, după ce Occidentul a aplicat mai multe sancțiuni, iar Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei: „Este o bună oportunitate de a restabili pedeapsa cu moartea…”


Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul președinte Dmitri Medvedev, susține că țara sa nu are nevoie de relații diplomatice cu Occidentul, potrivit Reuters.
Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta acuză sancțiunile contra Moscovei din cauza „operațiunii militare” a Rusiei în Ucraina.
Este timpul să „punem lacăte pe ambasade”, a scris Medvedev
Unul dintre cei mai apropiați oameni ai liderului de la Kremlin a spus că Moscova își va continua operațiunea în Ucraina până când va atinge obiectivele definite de președintele Vladimir Putin.
Potrivit Ria Novosti, Medvedev nu s-a arătat deranjat nici de suspendarea statutului de membru al Rusiei în Consiliul Europei: „Este o bună oportunitate de a restabili o serie de instituții importante pentru a preveni infracțiunile deosebit de grave din țară - cum ar fi pedeapsa cu moartea pentru cei mai periculoși infractori, care, de altfel, este folosită în mod activ în SUA și China".









































































