CSE a decis să REGLEMENTEZE piața produselor PETROLIERE, pentru a nu admite majorarea nejustificată a tarifelor. „Starlink” va oferi servicii de internet în punctele de trecere a frontierei și de triere a refugiaților
4118
Mecanismul de import al donațiilor pentru refugiați, făcute de către persoanele fizice aflate peste hotarele republicii, va fi simplificat printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).
Membrii CSE au decis astăzi ca donațiile să fie transmise la postul vamal Leușeni, în depozitul gestionat de către Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF). Persoanele fizice vor declara lotul de mărfuri prin intermediul unor formulare tipizate, care vor servi drept act de predare – primire a donației. Ulterior, mărfurile vor fi transmise Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru repartizare către beneficiari. Serviciile de vămuire vor fi efectuate gratuit.
Totodată, CSE a simplificat și procedura de tranzitare a R. Moldova pentru persoanele fizice care transportă ajutoare umanitare, destinate persoanelor aflate pe teritoriul Ucrainei. Tranzitul va fi realizat cu utilizarea borderoului de transport, în format electronic. Organul vamal va aplica sigilii asupra compartimentului marfar al mijlocului de transport și va asigura supravegherea bunurilor până la scoaterea acestora de pe teritoriul Republicii Moldova.
Tot astăzi s-a decis că serviciul „Starlink” al companiei „Spacex” va oferi servicii de conexiune la internet în punctele de trecere a frontierei și punctele de triere a refugiaților. În acest sens, CSE a oferit companiei dreptul de prestare a serviciilor de internet, prin derogare de la procedura ordinară de acreditare. Serviciul „Starlink” va fi oferit gratuit și va fi gestionat în parteneriat cu Serviciul Tehnologii Informaționale și Securitate Cibernetice și S.A. „Moldtelecom” din R. Moldova.
O altă prevedere aprobată de CSE se referă la reglementarea pieței produselor petroliere, pe perioada stării de urgență. În acest sens, prețurile de comercializare cu ridicata a produselor petroliere principale de tip standard nu vor depăși preţurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard stabilite de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Totodată, pe perioada stării de urgență, operatorii de transport vor putea să modifice tarifele pentru serviciile regulate în trafic raional și interraional până la plafonul stabilit conform unei formule de calcul. Tarifele vor fi stabilite în fiecare zi de vineri a săptămânii curente, pentru săptămâna următoare.
Membrii CSE au mai decis să aloce Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, din fondul de rezervă al Guvernului, 5,650 de milioane de lei pentru cheltuielile suportate diferențiat pentru perioada 24 februarie - 9 martie 2022, în procesul de gestionare a fluxului migrațional, prin asigurarea transportării persoanelor refugiate.
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















