Cine va fi următorul PREMIER și președinte al Parlamentului. Igor Grosu: „Avem deja pregătită GARNITURA guvernamentală și suntem gata să numim repede EXECUTIVUL”
3916
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) este gată să-și asume guvernarea în R. Moldova imediat după validarea alegerilor parlamentare anticipate, iar în acest sens are deja pregătită garnitura guvernamentală, a declarat astăzi președintele interimar al PAS, Igor Grosu.
„Mai mult de jumătate dintre cetățenii R. Moldova au votat pentru schimbare și ne-au oferit nouă încrederea. Această încredere înseamnă pentru noi o imensă responsabilitate și avem datoria să o îndreptățim. Știm cât de mult avem de muncit. R. Moldova a fost adusă într-o groapă de probleme și e nevoie de eforturi solide, de acțiuni curajoase, pentru ca să scoatem țara la lumină. Pentru a demara reformele curajoase, va fi nevoie de implicarea multor oameni integri și competenți. Va fi nevoie de implicarea tuturor pentru a reuși. Nu va fi ușor să faci dintr-o țară săracă și coruptă una prosperă, care își servește cetățenii. Să elimini toate schemele din instituții, să cureți un sistem putred de justiție, să ridici nivelul de trai al oamenilor, să repari tot ce a fost stricat necesită timp, răbdare și înțelepciune”, a precizat Grosu, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a adăugat că urmează luni și ani de muncă, iar acest proces va fi plin de obstacole. „Suntem siguri că vom reuși. Cetățenilor R. Moldova le promitem un lucru: nu vom înceta să vă ascultăm. Am câștigat pentru ca să îndeplinim ce am promis oamenilor. Astfel, ne dorim să numim cât mai repede un guvern profesionist și eficient, care să rezolve problemele urgente. Facem apel către cetățenii R. Moldova cu experiență relevantă în guvernare, management, drept, relații internaționale: să apeleze la PAS în cazul în care pot să se implice în procesele de transformare a R. Moldova. În cazul în care nu pot, dar vor să ajute, să se implice de la distanță cu experiență și expertiză.
Ne dorim cât mai repede să fie validate alegerile, pentru ca Parlamentul să-și înceapă activitatea. Avem deja pregătită garnitura guvernamentală și suntem gata să numim repede un guvern și să prezentăm un plan de guvernare pentru următorii patru ani. Vom avea câteva priorități: curățarea sitemului justiției și lupta cu corupția. Astfel, procurorii și judecătorii corecți vor avea undă verde la recuperarea miliardului furat și confiscarea averilolor provenite din furturi. Suntem dispuși să începem lucrul imediat, deoarece avem susținerea majorității cetățenilor. Avem mai multe nume pentru funcția de prim-ministru. De asemenea, o să vă anunțăm și cine va fi președintele Parlamentului”, a conchis Grosu.
De menționat că PAS a câștigat alegerile parlamentare și ar putea avea în viitorul Legislativ 63 de parlamentari.
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
















