CEC și-a REVIZUIT decizia și a majorat numărul secțiilor de vot deschise peste hotare de la 139 la 146: Președintele CEC, AMENINȚAT cu bătaia
3270
Comisia Electorală Centrală (CEC) a revenit astăzi la decizia din 5 iunie curent privind deschiderea a 139 de secții de votare peste hotare la alegerile parlamentare din 11 iulie curent și a decis, cu opt voturi, majorarea acestui număr până la 146.
Deși diferența este de numai șapte secții de votare, schimbarea vizează, de fapt, nouă secții electorale, a explicat membrul CEC Sergiu Gurduza.
Astfel, față de decizia anterioară a CEC, o secție de vot de la Atena, Grecia, și una de la Oradea, România, vor fi închise, iar în Germania și Marea Britanie vor fi deschise câte trei secții în plus până la nouă și, respectiv, zece. Totodată, în Franța vor fi deschise încă două secții de vot, iar în Italia - una, la Rimini.
În Federația Rusă rămâne același număr al secțiilor de vot - 17, dar acestea ar urma să fie concentrate în special în regiunea Moscovei.
Secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Eugeniu Revenco, a remarcat faptul că în ceea ce privește Federația Rusă există „un dezechilibru”, având în vedere participarea la vot a cetățenilor la ultimele alegeri, și a propus deschiderea unor secții suplimentare de vot la Londra, Paris și în nordul Italiei.
Membru CEC Dumitru Pavel este singurul care a votat împotriva acestei decizii, pe motiv că nu îmbunătățește situația, întrucât majorarea numărului de secții de vot peste hotare este „neesențială”. El a propus o majorare de 24 de secții de votare în Europa și SUA, dar nu a fost susținut.
Președintele CEC, Dorin Cimil, a recunoscut faptul că, prin adoptarea acestei decizii, „nu a coborât Mesia pe pământ”, fiindcă „nu s-a schimbat nimic în esență”, dar a votat „pentru a ieși din impas” și a „asigura dreptul cetățenilor la vot”. Cimil a subliniat că luarea deciziei a fost precedată de discuții în care a fost „amenințat cu aplicarea forței fizice”.
Un alt membru CEC, Vladimir Șarban, a confirmat „discuțiile aprinse”, dar a invocat „arta compromisului” la acordarea votului său în sprijinul acestei decizii.
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















