14:31:25 28.07.2025
Stiri

Ambasadorul Federației Ruse, chemat la sediul MAE. „Nu m-a convocat nimeni, este o întâlnire planificată...”

Actualitate 12.11.2024 10:42 Vizualizări1203
Ambasadorul Federației Ruse, chemat la sediul MAE. „Nu m-a convocat nimeni, este o întâlnire planificată...”

Noul ambasador al Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Ozerov, a sosit în această dimineață la sediul Ministerului Afacerilor Externe, însă a menționat că ar fi vorba de o „întâlnire planificată”.

Deși afirmă că e o „întâlnire planificată”, ambasadorul Rusiei nu a putut spune tema discuțiilor pe care o va avea cu oficialii MAE.

„Nu am fost convocat de nimeni... Este o întâlnire planificată. Despre ce vom vorbi? Păi, mai întâi să aibă loc întrevederea, după care vă voi putea spune”, a arătat diplomatul.

De menționat că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat ieri că ambasadorul Rusiei la Chișinău ar urma să fie convocat la MAE, pentru a i se cere explicații în legătură cu cele două drone rusești căzute pe teritoriul R. Moldova în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Și Ministerul Afacerilor Externe a condamnat duminică violarea spațiului aerian al R. Moldova de către Federația Rusă.

„Este o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse. Aceste drone pun în pericol viața cetățenilor și cerem stoparea imediată a lansării acestora. R. Moldova este o țară pașnică și prioritatea Guvernului este să asigure liniștea și securitate cetățenilor noștri. Cerem respectarea de către Rusia a statutului de neutralitate și integritate teritorială a R. Moldova”, a reacționat MAE.

Amintim că duminică au fost depistate două drone căzute în localitatea Fârlădeni, raionul Căușeni, și în apropiere de Borosenii Noi, raionul Râșcani.

Oamenii legii au stabilit că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip Shahed de origine rusească și nu avea atașat explozibil. Acesta ar fi făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunțat Poliția.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
28.07.2025 08:08 447 Horoscopul zilei 28.07.2025
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte