Alexandr Stoianoglo și-a recunoscut ÎNFRÂNGEREA în fața Maiei Sandu? „Democrația înseamnă maturitate în fața rezultatului. Chem societatea la liniște și unitate”
4325
Candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo, și-a recunoscut, practic, înfrângerea în fața Maiei Sandu, deși, conform rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), este pe primul loc după procesarea a 90 la sută din procesele-verbale.
Stoianoglo a ieșit crispat într-un briefing de presă, după ora 22.00, în cadrul căruia le-a cerut susținătorilor să accepte rezultatele din turul II al alegerilor prezidențiale.
„Apar primele rezultate și vă îndemn să păstrăm calmul, indiferent de cifrele afișate. Votul fiecăruia merită respect, iar democrația înseamnă, în primul rând, maturitate în fața rezultatului. Sper sincer ca, de acum înainte, să punem capăt urii și dezbinării care ne-au fost impuse. Chem fiecare cetățean să privească dincolo de interese înguste, iar mass-media și ONG-urile afiliate puterii să-și regăsească vocația de a informa obiectiv societatea, renunțând la manipularea, isterizarea și dezbinarea artificială a societății. Mă adresez, de asemenea, corpului diplomatic, acreditat la Chișinău, să trateze cu maximă prudență, obiectivitate și echilibru această etapă sensibilă. R. Moldova are nevoie de pace, nu de tensiuni artificiale. Dragi prieteni, vă mulțumesc, încă o dată, fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru curajul de a vă exprima prin vot, pentru determinarea de a contura un viitor mai bun. Viitorul acestei republici nu are loc pentru lupte absurde, ci doar pentru unitate și respect reciproc. Să păstrăm energia acestui moment și să construim împreună o R. Moldova a pașnică și prosperă”, a spus Stoianoglo.
Candidatul socialiștilor a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor prezenți la oră târzie în sediul Partidului Socialiștilor.
131
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
153
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
251
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
238
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
246
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
227
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
367
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
391
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
350
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
433
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
23
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
84
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
200
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
222
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
231
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
206
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
347
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
373
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
340
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
421
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
478
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
488
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
527
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
509
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
569
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
692
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
705
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
700
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
709
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
750
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
685
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
781
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
678
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
739
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
776
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














