UE oferă Republicii Molodova un sprijin financiar suplimentar în valoare de 52 de milioane de euro
2206
Uniunea Europeană va mobiliza o sumă suplimentară de 52 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinată promovării rezilienței, redresării și reformelor pe termen lung ale acestei țări, în special prin punerea în aplicare a inițiativelor emblematice prevăzute în Planul economic și de investiții al Uniunii pentru partenerii săi estici. Finanțarea va sprijini și punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova, se arată în comunicatul oficial al Executivului european.
„UE continuă să colaboreze cu partenerii săi din Republica Moldova pentru a pune în aplicare reforme de lungă durată în beneficiul cetățenilor. Ultimii ani au fost extrem de dificili, resimțindu-se pe deplin efectele pandemiei de COVID-19, ale crizei gazelor și, în prezent, ale războiului Rusiei din Ucraina. Răspunsul poporului moldovenesc la criza refugiaților a fost exemplar. UE a mobilizat rapid sprijin pentru a ajuta Republica Moldova să se ocupe de refugiații ucraineni. De asemenea, suntem hotărâți să accelerăm punerea în practică a Planului economic și de investiții, pentru a asigura redresarea pe termen lung și consolidarea rezilienței acestei țări”, a declarat Olivér Várhelyi, comisarul european pentru Vecinătate și Extindere.
Asistența financiară nou acordată urmărește să sprijine Republica Moldova în dezvoltarea sa socioeconomică durabilă, rezilientă și favorabilă incluziunii.
Două acțiuni vor fi finanțate prin programul anual de sprijin pentru 2021:
- EU4Reforms: prin această acțiune se va sprijini Republica Moldova în punerea în aplicare a reformelor legate de Acordul de asociere UE-Moldova și de zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare. Promovarea eforturilor de reformă din Republica Moldova, în special în domeniul bunei guvernanțe, este esențială pentru ca țara să devină un loc atractiv pentru investiții și afaceri. Sprijinul pentru eforturile de comunicare strategică din Republica Moldova va contribui în special la combaterea dezinformării.
- EU4Recovery and Resilience: prin această acțiune se va contribui la o dezvoltare economică rezilientă, durabilă și favorabilă incluziunii în Republica Moldova, inclusiv prin sprijinirea IMM-urilor, îmbunătățirea climatului de afaceri datorită facilitării comerțului și îmbunătățirii capacității de inserție profesională. Se va sprijini, de asemenea, o agendă verde transformatoare pentru Republica Moldova în vederea realizării unei dezvoltări economice durabile.
Acest sprijin suplimentar se adaugă sprijinului actual pe care UE l-a acordat Moldovei în contextul crizei, și anume:
- 53 de milioane EUR ca sprijin bugetar;
- 150 de milioane EUR în cadrul Programului de asistență macrofinanciară, ce urmează să fie plătite în lunile următoare;
- 13 milioane EUR sub formă de asistență umanitară;
- 15 milioane EUR pentru a sprijini procesarea în condiții demne și eficiente a cererilor refugiaților, precum și tranzitul și repatrierea în condiții de siguranță a resortisanților țărilor terțe;
- 15 milioane EUR pentru a sprijini Misiunea UE de asistență la frontieră (EUBAM), care și-a redirecționat recent activitățile pentru a asista polițiștii de frontieră moldoveni în gestionarea sosirii refugiaților. Misiunea va colabora strâns cu Frontex, care își intensifică prezența în această țară, în urma Acordului privind statutul cooperării în materie de gestionare a frontierelor, semnat la 17 martie 2022 de către UE și autoritățile moldovene.
Pe lângă gestionarea crizei, UE continuă să sprijine recuperarea și reziliența pe termen lung a acestei țări, în special prin intermediul Planului economic și de investiții din cadrul Parteneriatului estic, care vizează să mobilizeze aproximativ 3,4 miliarde EUR sub formă de investiții publice și private pentru cinci direcții emblematice în Republica Moldova: sprijin pentru IMM-uri, facilitarea comerțului, eficiența energetică, conectivitate și dezvoltarea capitalului uman. La 31 martie, în cadrul Planului economic și de investiții, Banca Europeană de Investiții și Republica Moldova au convenit asupra unui împrumut de 150 de milioane EUR pentru conectarea țării la rețeaua transeuropeană centrală (rețeaua TEN-T).
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















